Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ialomiţianu atacă Guvernul

Bucureşti: Ialomiţianu atacă Guvernul

DISTRIBUIȚI

 135226 – 03032015Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, acuză actualul guvern condos de Victor Ponta va reduce salariile şi va mări impozitele prin modificările aduse Codului Fiscal pe care vrea să le trimită Parlamentului spre aprobare. “La numai câteva ore după ce Partidul Naţional Liberal a lansat spre dezbatere programul de guvernare, guvernanții Ponta şi Vâlcov (Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor – n. r.) s-au înghesuit să atace inițiativele noastre, repetând discursul mincinos din campanie prin care avertizau românii că PNL urmărește să taie salarii. Numai că lucrurile stau exact invers: măsurile pesediste vor determina o scădere a salariilor. Cine are curiozitatea să compare Codul Fiscal al PSD, pe care Victor Ponta vrea să-l trimită la Parlament, cu programul de guvernare al PNL, observă cu uşurinţă cine pregătește cu adevărat, la nivel fiscal, diminuarea veniturilor angajaţilor.  Spre exemplu, Partidul Naţional Liberal propune o amplă reformă fiscală care presupune introducerea cotei unice în domeniul contribuţiilor obligatorii de 16% la angajat, faţă de 10,5% CAS, 5,5% CASS, 0,5% şomaj – în prezent şi tot de 16% pentru angajator, faţă de 23% – în prezent (15,8% CAS condiţii normale, 5,2% CASS, 0,5% şomaj, 0,85 FNUASS, 0,4% fond risc, 0,25% fond creanţe salariale).  Din reforma propusă de PNL rezultă cât se poate de clar că vor avea de câştigat atât angajaţii, cât şi angajatorii, urmărindu-se o relaxare fiscală reală asupra muncii, stimularea creării de noi locuri de muncă şi eliminarea muncii la negru şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei. În schimb, Victor Ponta şi Darius Vâlcov propun, sub titlul pompos de reformă fiscală, includerea CAS în baza de impozitare a veniturilor salariale, ceea ce va determina o reducere a tuturor salariilor din România şi o majorare a impozitului. Același Victor Ponta care, prin introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi la carburanți şi a cursului valutar aberant de 4,74 lei/euro, i-a cadorisit pe români cu majorări de preţuri, propune acum măsuri fiscale prin care să le reducă şi veniturile salariale. Este clar că Victor Ponta aplică în continuare metoda parșivă de a da cu o mână şi a lua cu două. Victor Ponta şi Darius Vâlcov s-au travestit în grabă în mari liberali încercând să-i păcălească încă o dată pe români, pentru că în 2016 vin noi alegeri şi se pregătesc deja pentru campania electorală. Din păcate pentru Guvernul PSD, românii nu mai pot fi minţiţi aşa uşor cum crede Victor Ponta. Mai mult, cred că toţi românii au înţeles că nici Victor Ponta şi nici Darius Vâlcov nu înţeleg nimic din nevoia de relaxare fiscală, nici rostul acesteia şi nici momentul optim al aplicării unor măsuri fiscale de stimulare a mediului de afaceri”, a declarat Gheorghe Ialomiţianu. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.