Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Numărul incendiilor de vegetaţie, în creştere

Bucureşti: Numărul incendiilor de vegetaţie, în creştere

DISTRIBUIȚI

135572 – 17032015  – În primele două luni ale anului, pompierii au participat la peste 650 de intervenţii pentru limitarea şi stingerea incendiilor de vegetaţie uscată, a arderilor pe terenuri virane şi a celor de igienizare a deşeurilor menajere, iar datele statistice înregistrează o creştere cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Sitiuaţii de Urgenţă (IGSU).

În cursul anului trecut, la nivel naţional serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au participat la peste 6 000 de intervenţii la arderile de vegetaţie uscată, care au însumat un procent de 31% din numărul total al incendiilor.

De regulă, aceste situaţii de urgenţă se produc pe fondul utilizării de către cetăţeni a focului deschis pentru arderea resturilor vegetale din curţi, grădini şi de pe terenurile din vecinătatea imobilelor de locuit, iar condiţiile de vânt şi nerespectarea măsurilor obligatorii de protecţie constituie elemente care întreţin şi favorizează propagarea focului.

Pentru a preîntâmpina producerea evenimentelor nedorite, soldate cu victime omeneşti şi bunuri materiale distruse, IGSU reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:

Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;

Realizarea arderii doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

Supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii;

Utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă;

Asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;

Responsabilizarea adulţilor în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).

IGSU reaminteşte, totodată, că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoanele fizice şi juridice aflate în apropierea locului de manifestare a incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe au obligaţia să intervină cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.