Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Președinția cere reexaminarea Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic

București: Președinția cere reexaminarea Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic

DISTRIBUIȚI

135579 – 25032015 – Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 martie, cererea de reexaminare asupra Legii privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Camera Deputaţilor a adoptat la sfârşitul lunii februarie un proiect de lege pentru modificarea Legii vânătorii. Una dintre principalele modificări este că se permite vânătoarea pe terenurile proprietate privată fără acordul proprietarilor, iar perioada de vânătoare pentru anumite specii de păsări este majorată cu până la trei luni. O parte a societăţii civile i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge această lege deoarece încalcă dreptul la proprietate şi va aduce după sine un adevărat măcel în rândul păsărilor cântătoare şi periclitarea altor specii, iar România riscă declanşarea procedurii de infringement, fiind avertizată deja de Uniunea Europeană. În plus, ornitologii cer interzicerea vânătorii păsărilor cântătoare, România fiind printre ultimele ţări din UE care mai permite asta.

În cererea de reexaminare se arată că legea transmisă spre promulgare aduce o serie de modificări şi completări Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Intervențiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi considerăm că sunt de natură să aducă atingere unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituție, cum este dreptul de proprietate, să afecteze protejarea unor specii cinegetice și, în consecință, să antreneze declanşarea unei noi proceduri de infringement împotriva României. De asemenea, în opinia noastră, Legea privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în forma transmisă la promulgare, ridică și probleme de ordin tehnic – legislativ, precum și de respectare a procedurii parlamentare de adoptare a legilor. Astfel, prin modificările aduse prevederilor articolului 4 alineatul (1) din Legea nr. 407/2006 (Art.I pct. 2 din legea transmisă la promulgare) se înlătură, pentru vânători, obligaţia de a avea consimţământul proprietarului terenului pe care se desfăşoară vânătoarea, al asociaţiei de proprietari sau al celui mandatat de aceştia în acest scop, instituindu-se, astfel, vânătorilor un drept de servitute legală asupra terenurilor aflate în proprietatea altor persoane. Considerăm că o astfel de prevedere contravine flagrant dreptului de proprietate, consacrat de art. 44 din Constituţia României, republicată. Totodată, constatăm că dreptul de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie, republicată, este încălcat şi prin introducerea, la articolul 15 din Legea nr. 407/2006 a alineatului (72)-art. I pct. 18 din lege -, potrivit căruia „Proprietarii şi administratorii terenurilor cuprinse în fondurile cinegetice au obligaţia de a permite amplasarea gratuită a instalaţiilor vânătoreşti temporare, care nu afectează folosinţa de bază a terenurilor”. În consecință, considerăm că modificările și completările dispozițiilor menționate anterior, dar și a celor conexe acestora afectează grav dreptul de proprietate și, prin urmare, se impune reanalizarea acestora în acord cu prevederile Constituției.

”Constatăm, de asemenea că, prin modificarea Anexei 1 a Legii nr. 407/2006, perioadele de vânătoare pentru o serie de specii de păsări au fost prelungite. O asemenea reglementare contravine însă legislației europene în materie și poate conduce la declanșarea de sancțiuni pentru statul român. În acest sens, menționăm că emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2010 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 – prin care au fost stabilite actualele perioade de vânătoare – a fost determinată de declanşarea unei proceduri de infringement împotriva ţării noastre, Comisia Europeană reținând că „prin stabilirea unor perioade de vânătoare care nu asigură un regim complet de protecţie, România nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art. 7 alin. (4) din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice”. Or, prelungirea perioadei de vânătoare pentru aceste specii de păsări, care, în ţările vecine, membre ale Uniunii Europene, este interzisă complet – speciile respective fiind considerate un bun public de interes naţional şi internaţional – ar avea ca efect juridic, practic, revenirea la reglementarea anterioară, situație ce este susceptibilă să atragă declanşarea unei noi proceduri de infringement împotriva României.

Prin urmare, ținând cont de faptul că România a transpus deja în legislaţia naţională Directivele şi Regulamentele europene în materia vânătorii şi a protecţiei speciilor cinegetice, considerăm că promulgarea legii, în forma actuală, nu este oportună întrucât ar putea expune România unei serii de sancţiuni financiare şi administrative.

Totodată, Președinția semnalează că legea, în forma transmisă la promulgare, cuprinde 63 de modificări şi completări asupra unei legi care conţine numai 58 de articole. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.