Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Protest la Cotroceni “împotriva umilirii publice a lui Avram Iancu”

Bucureşti: Protest la Cotroceni “împotriva umilirii publice a lui Avram Iancu”

DISTRIBUIȚI

135599 – 25032015 – Partidul România Unită (PRU), condos de deputatul Bogdan Diaconu, anunţă că va participa joi, 26 martie 2015, de la ora 11.00, la protestul de la Palatul Cotroceni “împotriva umilirii publice a lui Avram Iancu”. Protestul are loc în față la Monumentul Eroilor, peste drum de Palatul Cotroceni.  Protestul are loc ca urmare a refuzului președintelui Iohannis de a promulga Legea prin care Avram Iancu era declarat ”Erou al Națiunii Române”. Protestul a fost inițiat de Laurian Stănchescu, președintele Fundației ”Ideea Contemporană”, autorul inițial al proiectului de lege.

“Partidul România Unită consideră că președintele Iohannis a respins legea pentru conferirea titlului de Erou al Naţiunii Române lui Avram Iancu pentru a atrage UDMR în noua majoritate parlamentară. Același președinte care nu-i retrage decorația Steaua României lui Laszlo Tokes consideră că nu este cazul ca Avram Iancu să primească titlul de Erou al Națiunii Române! Partidul România Unită avertizează Cotroceniul să nu folosească PNL-ul pentru a bloca Legea lui Avram Iancu în Parlament în scopul asigurării prieteniei UDMR și a accederii la guvernare”, se arată într-un comunicat al PRU. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.