Acasă Sud-Est Constanta Constanţa: Masă rotundă dedicată reintegrării pe piaţa muncii a femeilor cu risc...

Constanţa: Masă rotundă dedicată reintegrării pe piaţa muncii a femeilor cu risc de consum de droguri

DISTRIBUIȚI

135727 – 31032015 – Masa rotunda „Oportunităţi de afaceri pentru femeile din regiunea Sud-Est”, organizată săptămâna trecută la Constanţa, a reunit peste 45 de stakeholderi relevanţi în domeniul reintegrării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile.

Masa rotundă este parte integrantă campaniei de informare privind egalitatea de şanse şi gen adresate autoritaăţilor publice şi partenerilor sociali din regiunea Sud-Est din cadrul  proiectului „“Egalitate pe piaţa muncii – Şansa TA  la un viitor mai bun!”, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).

Reprezentanţii ANA şi ai companiei de consultanţă Loop Operations (partener în cadrul proiectului), împreună cu participanţii, au evaluat situaţia economică a regiunii Sud-Est, barierele întâmpinate de potenţialele femei antreprenoare, dar şi oportunităţile existente.

Discuţiile au fost centrate, în special, pe barierele şi stereotipurile care limitează semnificativ femeile din regiunea amintită să îşi deschidă propriile afaceri. S-a constatat că gradul de discriminare creşte în cazul femeilor care au depăşit vârsta de 40 de ani, indiferent de mediul de proveninţă al acestora – rural sau urban. Rodica Lupu, director general al Loop Operations şi leader partener în cadrul proiectului, consideră că “discriminarea subliminală a comunităţii le determina pe femei să se ocupe, în special, de propriile gospodării”.

Una dintre concluziile mesei rotunde a fost cea conform căreia economia socială poate fi considerată o oportunitate de afaceri pentru femeile cu capacităţi antreprenoriale dar, conform participanţilor la discuţii, pentru implementarea acestui concept este nevoie de promovarea unor acte normative în domeniu care să fie fundamentate pe identificarea nevoilor, prin cooperarea dintre instituţiile publice şi societatea civilă, corelativ cu dezvoltarea şi implementarea unor proiecte care să se adreseze acestor nevoi. Reprezentanţii societăţii civile au atras atenţia asupra faptului că proiectele implementate pe perioade scurte de timp nu produc rezultatele scontate.

ANA şi Loop Operations sunt parteneri în cadrul proiectului „Egalitate pe piaţa muncii – Şansa TA la un viitor mai bun!”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Acest eveniment face parte dintr-un demers mai amplu în cadrul căruia partenerii îşi propun să realizeze o amplă analiză asupra problemei excluziunii sociale şi profesionale a femeilor aparţinând grupurilor vulnerabile, problemă având o multicauzalitate prin prezenţa unor factori de risc precum nivelul scăzut educaţional şi de abilităţi/resurse individuale, în contextul crizei economico-sociale şi existenţei unei pieţe a muncii inadecvate nevoilor.

Proiectul „ Egalitate pe piaţa muncii – Şansa TA la un viitor mai bun!” îşi propune să contribuie, prin formarea şi calificarea unui număr de 540 de femei la risc de consum de droguri sau aparţinând altor grupuri vulnerabile din Regiunea Sud-Est, la creşterea oportunităţilor de angajare pentru femeile din grupul ţintă în vederea creării unei pieţe a muncii inclusive, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.