Acasă Economic Transferuri electronice de bani între România și Rep. Moldova

Transferuri electronice de bani între România și Rep. Moldova

DISTRIBUIȚI

 135702 – 30032015 – Transferurile electronice de bani între România și Rep. Moldova vor fi operaționalizate în urma acordului de colaborare semnat între cele două companii naționale. Suma maximă care va putea fi transferată este de 1.000 de euro, în lei sau valută, cu un comision unic în valoare de 5 euro. Transferurile vor putea fi efectuate de la orice oficiu poştal din Republica Moldova sau România în ambele direcţii, iar banii vor putea fi ridicaţi în decursul a 24 de ore.

Banii vor putea fi transferaţi în lei moldoveneşti sau româneşti sau în euro, a declarat directorul Intreprinderii Poşta Moldovei, Serghei Nastas.

Cu buletin de identitate trimite banii în orice oficiu poştal, informaţia vine automat. Noi înştiinţăm persoana prin intermediul telefonului mobil, sms.”, a afirmat Serghei Nastas, citat de Radio România Actualități.

Principalii beneficiari ai acestui sistem de transferuri ar putea fi studenţii din Republica Moldova care învaţă la universităţile din România, consideră directorul Companiei Poşta Română, Alexandru Petrescu.

Este esenţial ca cele două companii să faciliteze legătura cetăţenilor români şi moldoveni cu familiile lor, indiferent de pe ce mal al Prutului privim. lansăm azi un produs accesibil şi extrem de competitiv într-o piaţă cu ofertă din ce în ce mai diversă“, a afirmat Alexandru Petrescu.

Tariful de 5 euro la 1000 de euro transferaţi este unul promoţional şi ar putea creşte după 3 luni de activitate a noului serviciu – au mai subliniat oficialii.

Un acord similar a fost semnat de Poşta Moldovei cu Serviciul Poştal din Italia în luna octombrie a anului trecut, prin intermediul căruia au fost transferaţi până în prezent 1,8 milioane euro. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.