Acasă Nord-Vest Bistrita-Nasaud Bistrița-Năsăud: Dragnea termină ce-a început Udrea

Bistrița-Năsăud: Dragnea termină ce-a început Udrea

DISTRIBUIȚI

136146 – 17042015 – Ministrul Liviu Dragnea a anunţat la Beclean că până la sfârșitul anului vor fi finalizate 70 de bazine didactice de înot și 500 de şcoli din întreaga ţară.

bazin-poloMinistrul Dezvoltării a participat la inaugurarea singurului bazin didactic de înot din Bistriţa-Năsăud. Potrivit acestuia accesul elevilor în aceste bazine de înot va fi gratuit până la ora 14:00, urmând ca cei care intră după această oră să plătească o taxă, ce va fi folosită pentru întreţinere.

„Este un program la care noi ţinem foarte mult şi pe care l-am preluat. Erau destule obiective blocate, oprite. Finanţarea bazinelor de înot va continua şi în anii următori. Este foarte important să continuăm acest program, mai sunt câteva bazine de înot finalizate, altele sunt în diferite faze de execuţie”, a explicat Dragnea.

Potrivit ministrului Dezvoltării Liviu Dragnea, 70 de astfel de bazine didactice aflate momentan în diverse stadii de execuţie vor fi finalizate anul acesta. De asemenea, vor fi începute lucrările şi la noi bazine de înot. Liviu Dragnea a asigurat că tot anul acesta vor fi finalizate şi lucrările la 500 de şcoli din ţară. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.