Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: A fost inaugurată secţia pentru arşi de la Spitalul Floreasca

Bucureşti: A fost inaugurată secţia pentru arşi de la Spitalul Floreasca

DISTRIBUIȚI

 spitalul Floreasca - arsi135993 – 09042015  – Prima unitate modernă de îngrijire a bolnavilor arși grav, proiect început în urmă cu 15 ani, a fost inaugurată astăzi în cadrul Spitalului de Urgență Floreasca. Prezent la deschidere, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a afirmat că unitatea este prima dintr-o serie de cinci astfel de unități care urmează să fie deschise, potrivit Realitatea TV.

Dr. Ion Lascăr, șeful Clinicii de chirurgie reparatorie, a afirmat că proiectul a fost început în urmă cu circa 15 ani şi că unitatea este organizată și va funcționa la nivelul standardelor și criteriilor impuse de exigențele internaționale privind îngrijirea bolnavilor arși grav.

„Se pot face operații pentru cei arși din toată sfera de patologii chirurgicale. Poate fi o problemă de neurochirurgie, de chirurgie abdominală, ortopedie, chirurgie toracică, orice astfel de probleme se rezolvă aici apelând doar la colegii din spitalul nostru”, a declarat dr. Ion Lascăr.

Unitatea are șase paturi, se adresează în exclusivitate pacienților adulți cu arsuri profunde pe 50% din suprafața corpului şi dispune printre altele de un aparat, unic în ţara noastră, care realizează o presiune crescută a oxigenului și oxigenează țesuturile, de un aparat radiologic complex, mobil, un „rinichi” artificial, dar și un sistem de telemedicină. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.