Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Gyorgy Frunda crede că DNA încearcă să influenţeze decizia politică

Bucureşti: Gyorgy Frunda crede că DNA încearcă să influenţeze decizia politică

DISTRIBUIȚI

135780 – 01042015 –  Este inacceptabil ca DNA să încerce să influenţeze decizia politică, a declarat la RFI Romania Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Victor Ponta, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat intenţia unor senatori PSD de a revizui Codul de Procedură Penală, în privinţa arestului. Pe de altă parte, Frunda e convins că dacă inculpaţii „executaţi mediatic”, „discreditaţi” şi „umiliţi” vor da în judecată statul român la CEDO, vor câştiga.

Gyorgy Frunda crede că proiectul PSD privind arestul nu e necesar, pentru că normele există deja şi trebuie doar aplicate. „Nu cred că este necesar un astfel de proiect. Modalităţile de arestare sunt stabilite clar atât în convenţiile internaţionale, cât şi în procedura penală română şi în doctrina constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pur şi simplu ar trebui respectate aceste norme. Ar trebui respectate cazurile de arestare şi tratamentul la care este supus cel care este arestat preventiv sau reţinut de către organele de urmărire. Acestea ar trebui în momentul reţinerii, arestării, să nu-l lase în cătuşe liber pe stradă pe cel împricinuit, ci să-l pună într-o maşină în curtea instituţiei şi să-l ducă în sediul Poliţiei Capitalei, dacă vorbim de Bucureşti. Această execuţie mediatică, discreditarea umană, umilirea celor reţinuţi şi arestaţi este în contradictoriu cu toate normele europene şi nu se practică în nici unul din statele Europei. Dacă aceste persoane vor ataca statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mod cert vor câştiga”, a declarat acesta.

Pe de altă parte, consilierul onorific al premierului consideră „inacceptabil ca Direcţia Naţională Anticorupţie, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de multe ori să încerce să influenţeze decizia politică”. „Potrivit Constituţiei României, avem trei puteri în stat, care se echilibrează în activitatea lor, dar care trebuie să-şi respecte domeniile de activitate. Nu este treaba DNA să se pronunţe printr-un comunicat asupra a ceea ce vrea să facă Parlamentul. Parlamentul are dreptul să se pronunţe sau să modifice legea, indiferent dacă acest lucru place sau nu place procurorilor sau judecătorilor (…) Abia când proiectul este pe masă, este bine să aibă loc o dezbatere cât mai largă, cu ascultarea tuturor instituţiilor care sunt implicate şi care au ceva de spus în această cauză”, a spus acesta.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a inițiat un proiect ce prevede că arestul preventiv se poate decide doar în cazul infracţiunilor cu acte de violenţă, cu condiţia să se probeze că, astfel, se va evita un pericol concret pentru ordinea publică. Cei acuzați de corupție ar urma să nu mai fie arestați preventiv.

Proiectul propune ca arestul preventiv să fie sub două forme: arestul la domiciliu şi arestul sever.

DNA se opune propunerii legislative a senatorului PSD care vrea să schimbe Codul de procedură penală în ce privește arestul preventiv.

DNA a susținut într-un comunicat marți că „principalele modificări avute în vedere de Proiectul de lege aflat în dezbatere la Senat conțin aspecte ce ar putea să afecteze eficiența investigațiilor în dosarele de corupție”. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.