Acasă Economie Ilfov: Recoltă bogată de tutun pentru polițiștii ilfoveni

Ilfov: Recoltă bogată de tutun pentru polițiștii ilfoveni

DISTRIBUIȚI

136025 – 14042015  –   Polițiștii din Ilfov au depistat peste 12.000 de ţigarete de contrabandă, 30 de kg. de tutun și aproximativ 400 de bunuri din alte categorii în urma controalelor efectuate în trafic. Poliţişti din cadrul Poliției Măgurele au oprit pentru control în trafic, în zilelele de 9 și 11 aprilie a.c., pe raza localităţii Jilava, autocare destinate transportului de persoane pe ruta Turcia – România (București), în trei fiind depistate bunuri contrafăcute și de contrabandă.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculelor, poliţiştii au descoperit 12.960 de ţigarete, 30 de kg. de tutun, 165 de perechi de încalțăminte sport, 126 de parfumuri și 96 de produse cosmetice, toate fiind provenite din Turcia, pentru care pasagerii care le dețineau, 5 cetăţeni turci și 1 cetățean român, nu au putut prezenta documente justificative.

Pe numele a două persoane care se aflau în autocare, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, alte 4 persoane fiind sancționate contravențional conform Legii 12/1990 privind protejarea împotriva unor activități comerciale ilicite. Toate produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.