Acasă Externe În Spania nu se mai joacă fotbal deloc

În Spania nu se mai joacă fotbal deloc

DISTRIBUIȚI

 136597 – 07052015 –  Toate meciurile de fotbal vor fi suspendate în Spania, pe durată nedeterminată, începând cu data de 16 mai. Este o decizie luată de Federaţia Regală Spaniolă de Fotbal, potrivit Digi24.

Federaţia Regală Spaniolă de Fotbal a anunţat aseară, după o şedinţă de urgenţă, că suspendă orice fel de activitate începând cu 16 mai, fie că este vorba despre Campionatul Spaniei, cât şi despre celelalte campionate şi divizii, la masculin sau la feminin.

Nemulţumirea Federaţiei este legată de decizia luată recent de guvernul spaniol, care stabileşte reguli noi privind drepturile de televizare. Federaţia Regală de Fotbal spune că, prin noile reguli, e afectată majoritatea jucătorilor de la echipele mici, ale căror drepturi sociale nu ar mai fi respectate.

Liga Profesionistă de Fotbal din Spania este împotriva deciziei luate de Federaţie, despre care spune că este ilegală şi că va lupta pe toate căile pentru ca aceasta să fie anulată cât mai repede.

Campionatul Spaniol mai are patru etape. Dintre acestea, două se vor desfăşura până pe 16 mai, iar celelalte două ar trebui să aibă loc după această dată. Astfel, ar rămâne neterminat şi nu se va afla cine va fi campioana Spaniei: Barcelona sau Real Madrid. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.