Acasă Centru Brasov Braşov: DNA l-a trimis în judecată pe deputatul Ion Ochi

Braşov: DNA l-a trimis în judecată pe deputatul Ion Ochi

DISTRIBUIȚI

137795 – 23062015 – Procurorii DNA din Brașov au dispus trimiterea în judecată a deputatului Ion Ochi, pentru  abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi luare de mită, infracţiuni săvârşite în perioada când era  vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Brașov. În prezent Ion Ochi se află sub control judiciar.

În acelaşi dosar şi tot sub control judiciar, au mai fost trimişi în judecată Viorel Costea, șef al Direcției de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brașov, și Nicolae Blaga, director al Serviciului de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brașov, la data faptelor, ambii pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, Todorică Constantin Şerban, primar al localității Prejmer, la data faptei, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, şi Cristian Dorin Nica, director general SC Conforest SA, la data faptei, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată şi dare de mită.

A mai fost trimis în judecată, în stare de libertate, Neculai Tăutu, diriginte de șantier, la data faptei, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit unui comunicat al DNA, în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, Ion Ochi, în calitate de vicepreședinte al CJ Brașov, în înțelegere cu Cristian Dorin Nica, director general SC Conforest SA, i-a încredințat acestuia din urmă execuția unor lucrări de reparații ale unui drum județean, respectiv DJ 112D, km 7+218 – 11+300, situat între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului.

Prin aceasta, s-a urmărit atât obținerea unor foloase materiale necuvenite, cât și capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat). Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier.

Lucrările executate necorespunzător nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea anterioară reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații.

Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma lui Nica a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea lui Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată.

Mai mult, Ochi i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate.

Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și Costea și Blaga, a fost constituită la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Brașov.

În același context, la data de 2 aprilie 2012, Ochi, în baza împuternicirii emise de președintele CJ Brașov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.

În cursul aceleiași luni, Ochi l-a determinat pe dirigintele de șantier Tăutu să semneze documentația întocmită de SC Conforest SA, situații de lucrări și centralizatorul aferent lunii respective, în care erau specificate sumele care au stat la baza emiterii facturii în valoare de 2.507.444,30 lei, ce reprezenta peste 56% din valoarea totală a contractului, prezentată și decontată ulterior de CJ Brașov.

Pe parcursul anului 2012, în fața refuzului inițial de decontare al președintelui CJ Brașov, dar și pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localității Prejmer, Todorică Constantin Șerban, la solicitarea lui Ochi și pe baza unor referate întocmite de inculpatul Costea, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiționale, ultima dată la 28.09.2012, prelungindu-se fără termen. Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a acestora.

În schimbul atribuirii contractului respectiv, Ochi a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 430.238,83 lei, au fost făcute doar după ce societatea lui Nica a primit banii de la CJ Brașov.

Prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de 1.129.791,60 lei, sumă care reprezintă totodată un prejudiciu pentru CJ Brașov.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin lui Ochi și Nica. De asemenea, procurorii anticorupție au dispus instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând acelorași doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.