Acasă Externe Bucureşti: Lituania susţine în continuare aderarea rapidă a României la Schengen

Bucureşti: Lituania susţine în continuare aderarea rapidă a României la Schengen

DISTRIBUIȚI

 – 137769 – 23062015 – Comisia specială comună a Parlamentului României pentru aderarea la Schengen a avut o întrevedere, luni, cu delegaţia Grupului parlamentar de prietenie cu România din Parlamentul Republicii Lituania, condusă de Algirdas Sysas, vicepreşedinte al Parlamentului Lituanian.

Delegaţia parlamentară română a fost condusă de senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei speciale comune a Parlamentului României pentru aderarea la Schengen, şi i-a inclus pe deputaţii Daniel Budurescu, Natalia Intotero, şi senatorii Mihai-Viorel Fifor, Traian  Igas, Haralambie Vochiţoiu, potriit unui comunicat al Senatului.IMG_0427_resize

Discuţiile au vizat teme importante precum situaţia din Europa de Est, în special din Republica Moldova şi Ucraina, dar şi perspectivele Parteneriatului Estic.

Senatorul Titus Corlăţean a reiterat faptul că Republica Moldova rămâne o prioritate majoră pentru România, principalul obiectiv fiind încurajarea parcursului său European, subliniind faptul că România susţine necesitatea unei perspective clare de aderare, pentru cele trei ţări care au semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană – Republica Moldova, Ucraina şi Georgia – deoarece un semnal pozitiv pentru cetăţenii acestor ţări ar avea un impact deosebit de important.

Totodată, senatorul Titus Corlăţean a apreciat rolul important al regiunii Mării Negre, din punct de vedere geostrategic şi economic, arătând că ţara noastră doreşte să contribuie la asigurarea stabilităţii şi securităţii în regiune.

Algirdas Sysas, vicepreşedinte al Parlamentului lituanian, a apreciat parcursul pozitiv al României în cadrul UE, subliniind totodată rolul important pe care ţara noastră îl are la frontiera de est a Uniunii Europene şi arătând că Lituania susţine în continuare o aderare cît mai rapidă a României la Spaţiul Schengen.

La finalul întrevederii, senatorul Titus Corlăţean, a subliniat promovarea unei poziţii de echilibru în cadrul politicii de vecinătate atât faţă de flancul estic cât şi faţă de cel sud mediteranean. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.