Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: PNL şi PSD protestează simultan la Parlament

Bucureşti: PNL şi PSD protestează simultan la Parlament

DISTRIBUIȚI
palatul_parlamentului1

 – 137427  – 10062015 – Vineri, in ziua in care in Parlament se dezbate motiunea de cenzura, Palatul Parlamentului va fi inconjurat de doua lanturi umane, unul liberal, unul pesedist, potrivit Ziare.com. Asta pentru că Primăria Capitalei a aprobat, pentru aceeași zi, la aceeași oră și în același loc, desfășurarea celor două proteste – al opoziției și al puterii – cerute de liberali și socialiști.

La inceputul saptamanii, premierul a vorbit despre deschiderea unor dosare penale la adresa liberalilor și organizarea de contramanifestații față de protestul anunțat de liberali pentru perioada în care în Parlament se va dezbate motiunea de cenzura. In timp ce premierul facea declaratiile, PSD depunea la Primaria Capitalei cerere de autorizatie pentru organizarea unui miting in acelasi loc in care ceruseră și liberalii.

Primarul Sorin Oprescu a aprobat ambele solicitari, astfel ca protestele vor avea loc la aceeasi ora si liberalii si pesedistii isi impart laturile de la Palatul Parlamentului.

Astfel, dupa ce subiectul a fost dezbatut doua zile in Comisia de ordine publica a Primariei, s-a convenit ca liberalii sa faca lantul uman pe latura dinspre Senat, in vreme ce pesedistii ar urma sa se intalneasca pe latura dinspre Camera Deputaților. „Vor incerca sa duca la indeplinire visul domnului Ponta: bataie in strada. Ne asteptam la provocari”, a declarat la Gandul Live, copresedintele PNL, Vasile Blaga.

Vineri, dupa ce DNA a anuntat ca Ponta a urmarit penal, PNL a depus la Primaria Capitalei o cerere de autorizare pentru organizarea unui lant uman in jurul Palatului Parlamentului, estimand o participare de 5.000 de persoane.

„Astazi, surpriza la Primaria Generala a Capitalei 2 mitinguri, au venit si pesedistii. Si atunci apuca-te si imparte in doua cercul din jurul Parlamentului, pe partea dinspre Academie, cei care ne sustin pe noi si proiectul nostru, pe partea cealalta ei. Incredibil. Spre Parcul Izvor, PSD-ul, asa a zis domnul Oprescu, si noi pe partea cealalta. Asta este Victor Ponta. Minte cum respira. (…) Pe de o parte ne ameninta, pe de alta parte isi trimite trupele sa faca contramanifestatie”, a mai spus Blaga.

Luni, la sedinta conducerii PSD, premierul Victor Ponta i-a amenintat pe liderii opozitiei ca le va face plangeri penale daca vor scoate oameni in strada ca sa-i ceara demisia.

„Am inteles ca ei aduc 1.000 de oameni, noi putem sa aducem 10.000. Daca ei pot sa aduca 10.000, noi putem sa aducem 100.000, dar cred ca este cea mai mare greseala pe care poate sa o faca Romania in acest moment. Si fac un apel la ultimul dram de minte pe care sper ca-l mai au domnul Blaga si doamna Gorghiu sa inteleaga ca nu poti sa dai foc unei tari si ca ne vom adresa procurorului general al Romaniei cu sesizare penala pentru savarsirea infractiunii prevazute de articolul 397, alineat 2 din Codul penal. Si procurorul general, conform procedurii, ca si la mine, ii declara suspecti si ii cerceteaza. Si vedem atunci daca le mai place sa faca politica din Justitie. Putem sa facem acest lucru, sper sa nu fie cazul”, a avertizat Ponta. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.