Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Consumul de droguri în România – peste media mondială

Consumul de droguri în România – peste media mondială

DISTRIBUIȚI

137235  – 04062015 – Consumul de droguri în România a crescut mult în ultima vreme, fapt confirmat și de Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului din România – CIADO, care a publicat din nou un studiu din care rezultă că în țara noastră consumul de substanțe interzise este peste media mondială.

Raportat la numărul de populație pe segmentul de vârstă 15 – 64 de ani, avem peste 800.000 de consumatori de droguri, comparativ cu 600.000 în 2010. Zonale cu cea mai mare prevalență, de-a lungul vieții, sunt București, Regiunea Sud – Est și Vestul țării. La consumul de cannabis, România depășeșete pentru prima oară media mondială (3,8 la sută), ajungând în 2013 4,6 la sută, față de 1,5 la sută în 2007.

La consumul de substanțe noi cu proprietăți psihoactive (etnobotanice), datele CIADO susțin că în 2010 existau 2,6 la sută consumatori dintre cei chestionați, pentru 2013 nemăsurând acest aspect.

CIADO România apreciază consumul de droguri în baza internărilor și intrărilor în tratament ca fiind 0,9 %, dar nu poate aprecia nivelul de prevalență, neavând date privind consumul, ca urmare a comenzilor de pe internet. În 2009,  România avea un nivel de consum prin comenzile pe internet de 7% , în Europa fiind pe locul al patrulea.

Așadar, prevalența de-a lungul vieții în România a avut o creștere permanentă în perioada 2007 -2013, țara noastră fiind la un pas de media europeană de opt la sută. Diferența este că media europeană are un istoric de 65 ani, iar România de doar șase ani. Creșterile virtiginoase din România sunt rezultatul indiferețtei guvernelor din perioada 2007 – 2015 față de acest fenomen, spun autorii studiului. O lipsă acută de resurse umane, logistice și financiare atât pentru Agenția Națională Antidrog, cât și pentru societatea civilă în acest sens sunt vizibile.

”Fantoma” face ravagii la petreceri

Un nou stupefiant, adus din Vest, denumit ”Fantoma”, a invadat, anul trecut, România, aceste pastile conținând substanțe foarte periculoase. ”Fantoma” este un drog foarte toxic și suficient de ieftin ca să îl facă extraordinar de periculos. ”Fantoma” își face și în vara lui 2015 apariția în special la petreceri mari, cu sute de participanți, unde tinerii sunt tentați să încerce drogul, care dă dependență foarte repede, dar și în unele parcuri, mai ales din Capitală. Nu rare sunt și cazurile în care dealerii le pun adolescenților asemenea stupefiante în paharele cu băutură, pentru a-i transforma în clienți siguri. Se găsește cu doar 50 de lei pastila.

Potrivit polițiștilor de la Antidrog, acest tip de stupefiant este un ecstasy mult mai periculos decât cel clasic, un fel de cocteil de substanțe sintetice halucinogene. Se numește așa pentru că are imprimat un simbol special, o siluetă de fantomă.

Aproximativ 600.000 de tineri din România, cu vârsta între 15 și 34 de ani, au consumat cel puțin o dată în viață un drog ilicit, în timp ce peste 300 dintre aceștia au decedat în ultimii zece ani din cauza consumului de droguri, arată statisticile Agenției Naționale Antidrog din 2014. – PROMPT MEDIA foto: caplimpede.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.