Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Macedonia: Ministrul Aurescu a cerut protecţie pentru românii şi meglenoromânii din Macedonia

Macedonia: Ministrul Aurescu a cerut protecţie pentru românii şi meglenoromânii din Macedonia

DISTRIBUIȚI

 137576  – 15062015 –  Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni o întâlnire cu omologul său macedonean, Nikola Poposki, în marja reuniunii ministeriale a Iniţiativei Central Europene, care se desfăşoară la Ohrid, în Republica Macedonia. Cei doi oficiali au făcut o analiză sintetică a stadiului relaţiei bilaterale, pe palier politico-diplomatic, cultural şi economic, dar şi a perspectivelor de integrare europeană şi euro-atlantică ale Republicii Macedonia.

În legătură cu situaţia din Republica Macedonia, ministrul român al afacerilor externe a apreciat rezultatul negocierilor inter-macedonene, derulate cu sprijinul UE si al SUA, care au dus la Acordul politic din 2 iunie 2015, și a subliniat importanta angajamentului politic al tuturor forțelor politice macedonene pentru punerea sa în practică.

Cu referire la situaţia aromânilor şi meglenoromânilor, care sunt menționați ca popor constitutiv în Constituţia Republicii Macedonia, ministrul român de externe a subliniat importanța unor demersuri comune pentru protejarea dialectului megleno-român, astfel încât să se evite dispariția sa. De asemenea, a reamintit importanța identificării de soluții pentru problema proprietăților comunității aromâne din Macedonia.

Dezvoltarea colaborării dintre ministerele afacerilor externe din cele două ţări a fost un alt subiect de discuţie. Partea română şi-a exprimat disponibilitatea de a transfera expertiză către instituţiile macedonene implicate în pregătirea reformelor pro-europene. În acest sens, între cele două instituţii există deja Memorandumul de Cooperare în domeniul integrării europene şi euro-atlantice (semnat în anul 2011), cu oportunităţi de colaborare şi pe linia Ministerelor Justiţiei, Culturii, Apărării, Afacerilor Interne, Fondurilor Europene.

Cei doi miniștri au căzut de acord, la propunerea ministrului român, asupra convenirii unui plan de consultări între cele două ministere de externe, cu accent pe afacerile europene și aspectele de securitate. De asemenea, a adresat omologului macedonean invitația de a vizita România, acceptată cu plăcere de ministrul Poposki.

Totodată, cei doi oficiali au căzut de acord că în plan economic există certe interese comune, ministrul român subliniind necesitatea de a stimula schimburile și investițiile prin crearea unei Comisii Mixte Economice și organizarea unui Forum al oamenilor de afaceri.

La rândul său, ministrul Nikola Poposki a mulţumit omologului său român pentru susţinerea constantă oferită de ţara noastră parcursului european şi euro-atlantic ale Republicii Macedonia, potrivit unui comunicat al MAE. – PROMPT MEDIA

foto: mae.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.