Acasă Centru Brasov Braşov: Percheziţii la suspecţi de înşelăciuni prin metoda “Accidentul”

Braşov: Percheziţii la suspecţi de înşelăciuni prin metoda “Accidentul”

DISTRIBUIȚI

138782 – 30072015 – Patruzeci şi şase de  poliţişti ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov au efectuat joi opt percheziţii în  judeţele  Brașov, Vrancea și Galați, la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda ”Accidentul”. Percheziţiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, precizează IPJ Braşov.

            Din cercetări a reieșit că, în anul 2015, persoanele bănuite ar fi indus şi menţinut în eroare mai multe victime cu privire la producerea unor accidente rutiere în care au fost implicate rude ale acestora. Suspecţii ar fi determinat persoanele prejudiciate să depună bani în conturi ale unor societăţi de transfer rapid de bani sau să-i predea personal, în scopul rezolvării favorabile a situaţiei juridice a presupusului autor al accidentului. Înşelăciunile ar fi fost planificate şi coordonate de persoane condamnate pentru infracţiuni grave, iar colectarea sumelor de bani era  realizată prin interpuşi. Interpuşii erau, de regulă, persoane defavorizate sau fără venituri, care ar fi păstrat un comision, restul banilor fiind  împărţiţi de persoanele care organizau înșelăciunile. Prejudiciul este estimat la 300.000 de lei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.