Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Acord România-Ungaria pentru interconectarea prin fibră optică în zona de frontieră

Bucureşti: Acord România-Ungaria pentru interconectarea prin fibră optică în zona de frontieră

DISTRIBUIȚI

 138021 – 01072015  – Guvernul a aprobat, printr-o htărâre, Acordul încheiat între România și Ungaria privind interconectarea la frontiera de stat româno-ungară a unei infrastructuri transfrontaliere de rețea optică.

Acordul reglementează interconetarea rețelei optice prevăzute prin proiectul “Boundless World-Establishing an NGA Telecommunications Network between Bekes Sub Region and Bihor County“ la frontiera de stat româno-ungară, între punctele de trecere a frontierei dintre localitatea Borș din România și localitatea Artand din Ungaria, în limita a 100 de metri față de frontiera de stat, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Prin implementarea acestui acord, se va realiza o rețea funcțională de comunicații electronice pe fibra optică de care vor beneficia instituțiile statului, asociațiile neguvernamentale, societățile comerciale și populația din localitățile Borș, Sântăul Mic, Sântăul Mare, Biharia, Cauaceu și Cetariu și interconectarea acestei rețele cu rețeaua de telecomunicații din Ungaria.

Construirea rețelei de cablu optic se va realiza de fiecare parte pentru porțiunea de rețea aflată pe teritoriul propriului stat.

Proiectul se va realiza cu sprijin acordat deja prin Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

foto:romaniatv.net

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.