Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Noul ministru al Transporturilor a depus jurământul. Ponta, absent la ceremonie

Bucureşti: Noul ministru al Transporturilor a depus jurământul. Ponta, absent la ceremonie

DISTRIBUIȚI

Iohannis - Matache138409 – 17072015  –  Iulian Matache a depus jurământul ca ministru al Transporturilor, vineri dimineaţă, la Palatul Cotroceni, în lipsa premierului Victor Ponta, care s-a supărat că i-a fost respinsă prima propunere. În locul său a fost trimis vicepremierul Gabriel Oprea, potrivit Realitatea Tv.

            Premierul Victor Ponta nu a participat, vineri, la ceremonia de învestire a noului ministru al Transporturilor, Iulian Matache. L-a trimis în loc pe vicepremierul Gabriel Oprea.

            Preşedintele Klaus Iohannis a respins prima propunere a premierului Ponta pentru acest portofoliu, Mihai Fifor, pe motiv că acesta nu are experienţa necesară.

            De la ceremonie a absentat şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

            De altfel, nici preşedintele Klaus Iohannis nu a ţinut un discurs, ci s-a rezumat la a da mâna cu noul ministru cu care a schimbat, totuşi, câteva cuvinte.

            Matache a ocupat, până în prezent, funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

            Matache este cunoscut ca fiind apropiat de Marian Oprişan, el conducând Direcţia Dezvoltare din cadrul Consilului Judeţean Vrancea până în 2012.

            Noul ministru este de profesie inginer, absolvind Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri.

            Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul prin care se ia act de demisia lui Ioan Rus, ministru al Transporturilor, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului. Rus a demisionat din funcție după o serie de declarații referitoare la românii din străinătate. Ulterior, ministrul Rus a transmis un comunicat de presă în care și-a cerut scuze și a susținut că formularea folosită era o ”generalizare artistică, o licență”.

            Premierul Victor Ponta i-a acceptat demisia lui Ioan Rus pe 11 iunie. – PROMPT MEDIA

foto:presidency

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.