Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Senatorul Gabriel Berca a fost arestat

Bucureşti: Senatorul Gabriel Berca a fost arestat

DISTRIBUIȚI

 138633 – 24072015 –Senatorul Gabriel Berca, fost ministru de Interne, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de trafic de influenţă.             Berca este cercetat de DNA pentru că, în 2012, printr-un intermediar, ar fi cerut, în tranșe, peste 180.000 euro ca să își folosească influența pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării de fonduri unei primării. Acesta a fost chemat joi la sediul DNA Bacău, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. Ulterior, a fost reţinut pentru 24 de ore.

            Potrivit DNA, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic (PDL- n. r.), să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

            Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.