Acasă Presa Locala Jurnal Giurgiuvean Directorul adjunct al Penitenciarului Giurgiu și fostul director al ITM Giurgiu dați...

Directorul adjunct al Penitenciarului Giurgiu și fostul director al ITM Giurgiu dați în judecată de către DNA pentru luare și dare de mită

DISTRIBUIȚI

penitenciar_1_21473200

Surpriză de proporții pentru media giurgiuveană. Fostul director adjunct al Penitenciarului Giurgiu, comisar șef Florin-Marian Antonescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, învinuit că a luat mită 4.000 de euro, pentru a facilita eliberarea condiţionată a unui deţinut.

Conform unui comunicat Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului  ANTONESCU FLORIN-MARIAN, comisar șef și director adjunct al Penitenciarului Giurgiu, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită  și în stare de libertate, a inculpaților CICU ION, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită și SAVELIE PETRUȘ, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La sfârșitul lunii decembrie 2014, inculpatul Antonescu Florin-Marian, în calitate de director adjunct al Penitenciarului Giurgiu, beneficiind de ajutorul inculpatului Savelie Petruș, a primit de la inculpatul Cicu Ion suma de 4.000 euro, în scopul de a-i facilita liberarea condiționată a fiului acestuia din urmă(admiterea cererii de liberare condiționată de către comisia de liberări condiționate din cadrul penitenciarului respectiv).
La data de 30 decembrie 2014, ulterior remiterii sumei respective, a fost întrunită comisia de liberări condiționate din care a făcut parte și inculpatul Antonescu Florin-Marian, toți membrii comisiei votând negativ cererea de liberare condiționată a deținutului, propunând totodată Judecătoriei Giurgiu amânarea cererii respective.
Ulterior, la data de 17 februarie 2015, instanța de judecată a admis cererea de liberare condiționată a deținutului respectiv.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului Antonescu Florin-Marian. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.  Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsura preventivă și asiguratorie dispuse în cauză.  Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

O informație care a surprins pe mulți dintre cei care îi cunoșteau pe doi dintre cei trei acuzați. Comisarul șef Florin Antonescu se  bucura de o mare popularitate atât din partea colegilor de servici cât și din partea concetățenilor săi, mereu implicat în acțiuni și proiecte , ce mai avea foarte puțin până la data pensionării având o carieră de invidiat .  Sunt voci care susțin că Antonescu  ”ar fi fost lucrat” tot de un ”camarad”. Justiția rămâne să se pronunțe acum ce vină cade în sarcina acestuia.

Savelie Petruș, fost director al ITM Giurgiu, membru al PDL, s-a judecat o bună perioadă de vreme cu cei ce l-au îndepărtat , politic, de pe funcția pe care o deținea și pe care fusese numit tot politic. (JGR)  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.