Acasă Centru Harghita Harghita: Preşedintele CJ Harghita vrea divizarea sau relocarea populaţiei de urşi

Harghita: Preşedintele CJ Harghita vrea divizarea sau relocarea populaţiei de urşi

DISTRIBUIȚI

138208 – 09072015  – „Comisia Europeană se ocupă în mod special cu problema urșilor și în acest sens a întocmit în cursul anului 2015 un raport care analizează practicile întreprinse în acest sens din mai multe țări”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, care a atras atenția și în Comitetul Regiunilor în ceea ce privește pericolul pe care îl reprezintă numărul de urși tot mai ridicat pentru viețile omenești, potrivit unui comunicat al CJ Harghita.

            În Slovenia urșii relocați s-au întors în locul de unde au fost luați în decursul unei săptămâni. Și în Suedia exemplarele de urs care au creat probleme au fost relocate, iar în cazul în care s-au întors au fost împușcate imediat. În Elveția, pe baza legii, dacă ursul atacă omul, sau se stabilește că acesta reprezintă un pericol pentru oameni în localitățile în care se deplasează pentru procurarea de hrană, atunci este împușcat. Se pune astfel problema gestionării atente a gunoaielor menajere, spre exemplu în unele state occidentale se acordă atenție specială pentru ca animalele să nu aibă acces la gunoiul menajer.

            În opinia președintelui CJ Harghita, se poate constata și pe baza documentului că metodele de soluționare a problemelor sunt diferite de la țară la țară, însă toate pun în prim plan siguranța vieții omenești. Acesta este unul dintre motivele pentru care România ar trebui să renegocieze acordul european în ceea ce privește cota de împușcare în cazul ursului brun carpatin, respectiv urmărind normele UE, să pună în prim plan viețile omenești.

            Președintele CJ Harghita a afirmat săptămâna trecută în cadrul ședinței Comisiei pentru mediu, schimbări climatice și energie (ENVE) din cadrul Comitetului Regiunilor că această problemă ar trebui tratată diferit, în funcție de specificul fiecărei regiuni, propunând divizarea sau relocarea populației de urși, respectiv întocmirea unui raport care să prezinte măsurile care pot fi luate în acest sens.

            Membrii Comitetului Regiunilor au reacționat pozitiv solicitării lui Borboly Csaba, mulți dintre aceștia exprimându-și dorința de a veni în județul Harghita pentru a se informa despre situația urșilor de aici, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

foto:maszol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.