Acasă Vest Hunedoara Hunedoara: Protest al angajaţilor de la Mintia

Hunedoara: Protest al angajaţilor de la Mintia

DISTRIBUIȚI

138780 – 30072015 – Două sute cincizeci de salariaţi ai termocentralei Mintia (de lângă Deva) au protestat joi în incinta unităţii nemulţumiţi de intenţia managerilor Complexului Energetic Hunedoara de a le reduce salariile cu 20%, relatează Evz.ro.

            Oameni de la schimburile III şi I au declanşat acest protest spontan, pentru că managerii CEH doresc să reducă salariile energeticienilor din complex cu 20% în condiţiile în care ei au salarii de 7.000 – 8.000 de lei, managerul general are un câştig lunar de 24.000 de lei dar performanţele lor sunt zero”, declara azi dimineaţă vicepreşedintele sindicatului „Muntele”, Cristian Iştoc.

            La Petroşani, preşedintele aceluiaşi sindicat se pregătea azi dimineaţă pentru o penultimă rundă de negocieri a Contractului Colectiv de Muncă, negocieri care se vor încheia mâine.

            Acesta a admis că CEH are probleme, din nou, cu plata salariilor aferente sfârşitului de lună, dar o chestiune şi mai spinoasă este achiziţionarea certificatelor pentru emisii de CO2: „S-a primit acel ajutor de stat pentru CEH în valoare de  97 de milioane de lei, dar suma alocată pentru cumpărarea de certificate nu mai este suficientă, deoarece preţul acestora pe bursă a crescut. O suplimentare a sumei se poate face doar cu o asumare din partea Ministerului Energiei, lucru care nu se întâmplă. Termenul – limită e 1 august. Dacă se depăşeşte această dată şi nu avem certificatele de CO2, suntem pasibili de o amendă în valoare de 125 de milioane de euro”. – PROMPT MEDIA

foto:radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.