Acasă Sud-Vest Mehedinti Mehedinți: Severinul, fără apă caldă

Mehedinți: Severinul, fără apă caldă

DISTRIBUIȚI

138282 – 13072015  – Locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin ale căror imobile sunt racordate la rețeaua de termoficare a orașului rămân fără apă caldă la robinete, din data de 18 august, când contractul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare cu Primăria Drobeta Turnu Severin expiră.

În cadrul ședinței de Consiliu Local care a avut loc la 9 iulie curent, pe ordinea de zi au fost două proiecte care vizau acordul aleșilor pentru urmarea pașilor necesari înființării serviciului de termoficare care să preia încălzirea imobilelor din Drobeta Turnu Severin, începând cu iarna 2015 – 2016, în condițiile în care RAAN se va închide controlat.

Proiectele au fost votate de consilieri în unanimitate, dar s-a pus presiune pe cei care se ocupă de înființarea noului serviciu să se încadreze în termene, pentru a nu exista probleme la iarnă.

Marius Screciu a atras atenția reprezentanților serviciului de termoficare care se va înființa în cadrul Primăriei să își găsească specialiștii necesari ca în iarnă, orașul să aibă căldură. Liderul grupului PSD-PC-UNPR a mai arătat că în calitate de consilieri sprijină prin vot partea cea ce ține de aprobarea administrativă, dar vor să aibă garanția că la iarnă, severinenii vor avea căldură.

”Au fost câteva proiecte privind serviciul de încălzire, serviciul de termoficare a orașului în care am fost de acord. Important este și am spus-o ca acest serviciu să își ducă la îndeplinire menirea pentru care a fost creat, aceea ca severinenii să aibă căldură, agent termic în aceatsă iarnă. Indiferent de ce hotărâri iau, cum le iau, noi suntem de acord, dar repet, important este ca ei să își ducă munca la capăt și noi să avem căldură. Responsabilitatea dacă nu se întâmplă acest lucru, le aparține în totalitate.”, le-a transmis Marius Screciu.

La rândul său, consilierul local Ion Iordache a atras atenția că de la mijlocul lunii august, imobilele din Drobeta Turnu Severin rămân fără apă caldă la robinete.

”Prin denunțarea contractului care s-a făcut în 17 februarie 2015, s-a anunțat Primăria că din data de 18 august 2015, nu mai există agent termic. Asta a fost problema pe care am pus-o și acum: cine din 18 august mai furnizează căldură, cine din 18 august mai furnizeaza apă caldă. Și atunci ne gândim cu ce ne încălzim anul acesta în iarnă? Primul impact social este 18 august, când toți cetățenii de la blocuri nu vor avea apă caldă.  În momentul de afă aceasta este situația. Nu știm ce va fi dup 18 august. Deci RAAN-ul, respectiv administratorul special, directorii de la Termo și administrația locală, respectiv Primăria, se ocupă să vadă ce posibilități există ca să fie în continuare și apă caldă, și căldură. Asta am spus și în ședință, să ne ocupăm mai mult. Ați văzut că la primele două puncte am dat girul să se meargă mai departe, dar din acte și din hârtii nu se face nici apă caldă și nici căldură.”, a declarat Ion Iordache la finalul ședinței de Consiliu Local. – PROMPT MEDIA, sursa: informatiadeseverin.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.