Acasă Centru Mures Mureş: Greii fotbalului studenţesc se confruntă la Târgu Mureş

Mureş: Greii fotbalului studenţesc se confruntă la Târgu Mureş

DISTRIBUIȚI

138209 – 09072015  – Universitatea “Petru Maior din” Târgu-Mureș va fi, timp de patru zile, gazda confruntării greilor fotbalului studențesc.

            Cea de-a treia ediție a Campionatul Național de Fotbal al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) începe vineri, 10 iulie, prin deschiderea oficială a evenimentului care va avea loc la Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureș.

            16 echipe formate din cei mai buni studenți din 14 centre universitare (Bacău, Bucureşti, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Galaţi,  Iași, Petroşani, Pitești, Ploiești, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş și Timișoara) vor lua parte la eveniment și se vor lupta pe gazon pentru râvnitul titlu de campion, potrivit unui comunicat al UNSR.

            Campionii de anul trecut, echipa din București, promit un show de zile mari și nu vor ceda deloc ușor titlul, spun ei. De asemenea, gazdele de anul acesta, Liga Studenților din Universitatea “Petru Maior”, vicecampionii ediției precedente, promit să-și ia revanșa pe teren propriu.

            Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 12 iulie, pe terenul de fotbal din cadrul Complexului Weekend din Târgu Mureș, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.