Acasă Sud-Est Braila Braconierii, în vizorul poliţiştilor

Braconierii, în vizorul poliţiştilor

DISTRIBUIȚI

138938 – 06082015 – Poliţia Română desfăşoară, în aceste zile, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol în 6 judeţe şi în Delta Dunării. Peste 230 de poliţişti acţionează cu peste 100 de autospeciale şi 13 ambarcaţiuni pentru depistarea celor care încalcă legislaţia în domeniul piscicol, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

          În perioada 6 – 9 august a.c., Direcţia de Ordine Publică din cadrul IGPR coordonează o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea şi în Delta Dunării.

          La acţiune participă peste 230 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Serviciului de Poliţie „Delta Dunării”, secţiilor regionale de poliţie transporturi Constanţa şi Galaţi, serviciilor de ordine publică şi serviciilor rutiere din Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea.

          Acţiunea are ca scop prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a transportului ilegal şi a comercializării ilegale a peştelui şi produselor din peşte.

          Poliţiştii vor acţiona cu peste 100 de autoturisme şi 13 ambarcaţiuni, atât pe apă, cât şi pe uscat, în locurile de debarcare şi comercializare a peştelui şi a produselor din peşte, pe arterele rutiere şi punctele de transit, precizează IGPR. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.