Acasă Sud-Est Braila Brăila: A început amendarea proprietarilor care nu repară faţadele clădirilor

Brăila: A început amendarea proprietarilor care nu repară faţadele clădirilor

79
DISTRIBUIȚI

 – 139061 – 12082015 – După o perioadă în care a făcut o inventariere a clădirilor cu probleme de pe raza municipiului şi le-a împărţit somaţii proprietarilor, Poliţia Locală Brăila a început să îi amendeze pe cei care lasă faţadele să se degradeze, scrie Obiectivbr.ro.

 cladiri_Braila         După cum a declarat Georgică Tănase, şeful Compartimentului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Brăila, există zeci de imobile cu probleme în centrul vechi şi toţi proprietarii au fost avertizaţi, pe parcursul ultimelor trei luni, să efectueze reparaţiile necesare. „Mulţi dintre ei au justificat lipsa de acţiune prin aşteptarea unui aviz din partea Direcţiei pentru Cultură. Avizul este necesar pentru intervenţia asupra clădirilor din centrul istoric al municipiului. Cei care au demonstrat că au început demersurile necesare şi se află în faza aşteptării aprobărilor nu au fost sancţionaţi. În schimb, cei care au dovedit rea credinţă, nejustificând în niciun fel de ce nu au început lucrările de reparaţii au fost amendaţi şi, dacă refuză să se conformeze în continuare, vor fi amendaţi din nou”, a explicat Georgică Tănase.

          De la începutul anului în curs, Poliţia Locală a avertizat 37 de proprietari ale căror imobile se află într-un stadiu avansat de degradare. Acestea se găsesc pe străzi din centrul vechi al municipiului.

          În total, au fost sancţionaţi 17 proprietari, care nu au putut să demonstreze că intenţionează să repare faţadele clădirilor pe care le deţin. Amenzile se încadrează între 50 şi 200 lei, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 5 din 2003. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here