Acasă Politic Bucureşti: Darius Vâlcov rămâne sub control judiciar

Bucureşti: Darius Vâlcov rămâne sub control judiciar

DISTRIBUIȚI

 – 139028 – 11082015 – Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți menținerea măsurii controlului judiciar față de fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

   DARIUS VALCOV - DNA       Tot sub control judiciar rămân și ceilalți inculpați din dosar, respectiv Lucian Petruț Șușală, Minel Prina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu, informează Realitatea Tv.

          Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pe 21 mai 2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

          Pe 23 iunie, el a fost eliberat, după două luni de arest preventiv, însă are impusă măsura controlului judiciar. Alături de Darius Vâlcov au fost deferiți justiției Lucian Petruț Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina — primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.

          Potrivit DNA, în cursul anului 2009, administratorul companiei Tehnologica Radion, Theodor Berna, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.