Acasă Social Bucureşti: Guvernul dă bani pentru drumurile județene

Bucureşti: Guvernul dă bani pentru drumurile județene

DISTRIBUIȚI

 139204 – 19082015 – Guvernul a decis alocare a 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Alocările pe judeţe au fost realizate în funcţie de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ, potrivit unui comunicat al Guvernului.

            Primul criteriu urmărește repartizarea direct proporțională a banilor, în funcție de lungimea drumurilor din judeţul respectiv. Criteriul privind capacitatea financiară se aplică invers proporţional: s-au alocat sume de bani mai mari pentru județele cu o capacitate financiară redusă. Cele două principii asigură repartizarea echilibrată a banilor pe județe, ceea ce va contribui la reducerea discrepanțelor dintre ele.

            Hotărârea de Guvern a fost iniţiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

            Potrivit actului normativ, judeţul Alba  primeşte 7,6 milioane de lei, Arad – 6,988 milioane, Argeș – 7,767 milioane, Bacău – 7,901 milioane, Bihor – 7,572 milioane de lei, Bistrița-Năsăud – 7,123 milioane, Botoșani – 8,283 milioane, Brașov – 6,440 milioane, Brăila – 6,822 milioane, Buzău – 8,06 milioane, Caraș-Severin – 7,387 milioane. Călărași – 7,050 milioane, Cluj – 7,163 milioane, Constanța – 6,879 milioane, Covasna – 6,568 milioane, Dâmbovița – 7,428 milioane, Dolj – 7,401 milioane, Galați – 6,979 milioane, Giurgiu – 7,193 milioane, Gorj – 7,260 milioane, Harghita  7,347 milioane, Hunedoara 8,040 milioane, Ialomița  6,947 milioane, Iași 7,691 milioane, Ilfov 5,582 milioane, Maramureș 7,311 milioane, Mehedinți 7,481 milioane, Mureș  7,074 milioane, Neamț 7,947 milioane, Olt  7,880 milioane, Prahova      7,013 milioane, Satu Mare 7,161 milioane, Salaj 7,241 milioane, Sibiu 6,489 milioane, Suceava  8,196 milioane, Teleorman  7,457 milioane, Timiș 7,157 milioane, Tulcea  6,521 milioane, Vaslui 8,532 milioane, Vâlcea 7,474 milioane, Vrancea  – 7,595 milioane de lei. – PROMPT MEDIA

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.