Acasă Vest Arad CNADNR menține restricțiile de circulație în Vestul țării

CNADNR menține restricțiile de circulație în Vestul țării

376
DISTRIBUIȚI

– 139014 – 11082015 – Circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, continuă să fie restricționată și astăzi (11 august 2015), între orele 12:00 și 20:00, în județele Arad, Bihor şi Satu Mare. Măsura a fost anunțată de CNADNR din cauza emiterii de către Administraţia Naţională de Meteorologie a codului portocaliu de caniculă.

restrictie_circulatieDe la restricții sunt exceptate transporturile de persoane, transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, transporturile poştale, transporturile de echipamente de prim ajutor, transporturile pentru distribuire de carburanţi, transporturile de mărfuri sub temperatura controlată, transporturile pentru tractări vehicule avariate, transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturile cu apă îmbuteliată și transporturile de produse provenite din exploatări agricole.

Restricţiile de circulație au scopul de a proteja sectoarele de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformaţii majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.

Informaţii despre starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pe pagina de internet a instituției. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.