Acasă Politic Suceava: Prim-viceguvernatorul regiunii Cernăuţi cere sprijinul României

Suceava: Prim-viceguvernatorul regiunii Cernăuţi cere sprijinul României

DISTRIBUIȚI

138855 – 04082015 – Prim-viceguvernatorul regiunii ucrainene Cernauti, Volodimir Kulis, a solicitat oficialilor romani, luni, la Suceava, sustinerea de proiecte in sprijinul ranitilor din razboiul din Ucraina, dar si finantarea unui program prin care copiii acestora sa mearga pe litoralul Marii Negre.

Kulis a spus, in cadrul unei intalniri la care au participat ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop si reprezentanti ai ANOFM si ai administratiei judetene sucevene, ca va propune un proiect cu finantare transfrontaliera pentru incadrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati, el mentionand ca sunt foarte multi care se intorc cu probleme dupa ce au participat la razboiul din estul Ucrainei.

„E o obligatie morala sa ajutam acele persoane”, a spus Kulis.

El a solicitat autoritatilor romane sa gaseasca finantare pentru un program prin care copiii persoanelor ucise sau ranite in razboiul din estul Ucrainei sa beneficieze de o tabara la Marea Neagra.

Kulis a spus ca aceasta initiativa a fost deja sustinuta de Ungaria, Polonia si, recent, de Croatia.

„Ne intoarcem privirea si spre Romania sa ne ajute”, a spus prim-viceguvernatorul regiunii Cernauti.

            El a mai spus ca este nevoie de sprijin si pentru familiile monoparentale sau cu raniti, dar si pentru cei 3.000 de refugiati din estul Ucrainei, in special femei si copii, care au ajuns in regiunea Cernauti.

            „Pe langa cheltuielile de intretinere trebuie sa gasim si locuinte sociale. Ar fi un proiect de sustinere psiho-sociala a combatantilor, a celor ce revin acasa”, a spus Kulis, care a solicitat judetului Suceava sa sprijine acest proiect si in fata partenerilor Sucevei din Germania si Franta.

            Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a spus ca Guvernul Romaniei a dat un semnal clar atunci cand a preluat raniti din Ucraina care sa se recupereze in spitale din Romania.

            El le-a cerut oficialilor ucraineni sa transmita, in scris, Guvernului Romaniei, solicitarile lor.

            „Sunt convins ca vom da o mana de ajutor pentru cazurile sociale”, a spus Pop.

            Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, a spus ca autoritatile sucevene au incercat sa sprijine populatia din Ucraina si ca pe perioada vacantei de primavara 30 de copii din regiunea Lugasnk au fost la Suceava.

            „E mai complicat pentru noi sa rezolvam la Marea Neagra, dar ramanem deschisi sa primim copii in Suceava”, a mai spus Nechifor.

            Kulis a facut parte din delegatia ucraineana care a participat, luni, la Suceava, la o intalnire intre reprezentanti din Ucraina si Romania in domeniul ocuparii fortei de munca la solicitarea partii ucrainene, care a cerut oficialilor romani incheierea unui protocol de colaborare, infiintarea unui Oficiu romano-ucrainean pentru ocuparea fortei de munca si realizarea, in comun, a unor proiecte transfrontaliere cu finantare europeana pentru facilitarea ocuparii fortei de munca si masuri de reconversie profesionala. – PROMPT MEDIA

foto:monitorulsv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.