Acasă Externe Bruxelles: Refugiații vor veni permanent

Bruxelles: Refugiații vor veni permanent

DISTRIBUIȚI

 140089 – 25092015 – Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat că Uniunea Europeană se va confrunta cu un aflux important de migranți chiar și în cazul în care comunitatea internațională reușește ‘printr-un miracol’ să pună capăt conflictului din Siria, potrivit Agerpres.

Sirienii reprezintă cel mai mare grup printre refugiații și migranții care trec granița UE. Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), dintre cele 485.500 de persoane care au intrat în Grecia și Italia de la 1 ianuarie peste 182.000 sunt sirieni.

”Să nu ne amăgim. Astăzi Siria este într-o poziție de prim-plan, cu patru milioane de refugiați în străinătate și opt milioane de strămutați pe teritoriul sirian. Dar dincolo de Siria, există o lume de războaie, foamete și mizerie. Chiar dacă printr-un miracol, s-ar rezolva mâine problema siriană, Libia va rămâne un coridor deschis și necontrolat spre Europa, până când cel puțin vom reuși să reconstruim statul acolo. Și dincolo de Libia există întreaga Africă”, a declarat Mogherini pentru publicația italiană La Repubblica. PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.