Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Trebuie să primim obligatoriu refugiați: 6.351

Bruxelles: Trebuie să primim obligatoriu refugiați: 6.351

DISTRIBUIȚI

 139684 – 09092015  – Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri în cadrul discursului anual despre Starea Uniunii, în Parlamentul European, că Uniunea Europeană nu este într-o situație fericită, iar principala grijă a europenilor trebuie să fie criza refugiaților.

„Vreau să vă vorbesc despre marile probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană în momentul de față. Nu sunt de fel pesimist, dar trebuie să spun că Uniunea Europeană nu trece printr-o perioadă bună. Nu are niciun sens ca președinte al Comisiei Europene să spun cetățenilor europeni că totul merge bine. Nu există prea mult spirit european în Uniunea Europeană și nu există prea multă uniune europeană în Uniunea Europeană, dar vrem să schimbăm lucrurile și trebuie s-o facem acum și asta împreună. Asta ne cer cetățenii europeni. În asta constă mandatul acestei instituții. Domnule președinte, doamnelor și domnilor, indiferent de ce program de lucru avem, principala preocupare trebuie să fie criza refugiaților. Aproape 500.000 de oameni au venit în Uniunea Europeană, fugind din Siria. Fug de teroara Statului Islamic. Nu trebuie să ne înspăimântăm de această cifră. Este momentul să fim curajoși, să întreprindem acțiuni împreună și asta trebuie să facă atât statele membre UE, cât și țările europene. Principala acțiune este omenia și demnitatea și pentru Europa este vorba de o însemnătate istorică în evenimentele actuale. Să dăm dovadă de omenie și demnitate. Europa este un continent în care fiecare dintre noi a fost un refugiat la un moment dat”, a spus Juncker, în Parlamentul European.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat miercuri noua schemă de redistribuire a refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unor cote obligatorii. România ar urma să primească peste 6.300 de solicitanți de azil.

Conform propunerii precedente a CE, din luna mai, România ar fi urmat să primească 1.705 solicitanți de azil, dintr-un total preconizat de 40.000. Însă, noua schemă prevede că în România ar trebuie să fie relocați alți 4.646 de refugiați, dintr-un total suplimentar de 120.000. Astfel, dacă liderii europeni vor fi de acord cu noua schemă, România ar urma să primească în total 6.351 de solicitanți de azil, dintr-un total estimat de 160.000. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.