Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Cătălin Predoiu cere desecretizarea acordului dintre CE Oltenia și firma chineză...

București: Cătălin Predoiu cere desecretizarea acordului dintre CE Oltenia și firma chineză CHEC

DISTRIBUIȚI

 139781 – 14092015  – Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, cere Guvernului României să desecretizeze și să prezinte public detaliile privind înființarea și investițiile subsecvente ale societății mixte dintre Complexul Energetic Oltenia (CEO) și firma chineză China Huadian Engineering Co. Ltd. (CHEC).

La începutul lunii, Guvernul a mandatat Ministerul Energiei să voteze în cadrul AGA a CEO pentru constituirea societății mixte, după ce în urmă cu un un an și jumătate, în prezența lui Ponta, a fost semnat acordul de intenție privind constituirea societății româno-chineze. În prezent, acordul este secretizat, iar memorandumul de înțelegere prevede că doar compania chineză poate oferi informații publice cu privire la detaliile investiției. Este aberant ca Guvernul să asume unilateral această obligație. Din moment ce chinezii pot divulga informații despre proiect, conform clauzei de confidențialitate, normal ar fi ca și Guvernul să o facă. Și, înainte de orice, este vorba de bani publici, adică ai fiecăruia dintre noi, și de o companie – Complexul Oltenia – pe care Guvernul Ponta a adus-o în pragul falimentului și pe care o ține în viață cu bani de la buget. Transparența este cea mai bună metodă de evitare a unui nou caz Rompetrol – KazMunaiGaz, prin care Guvernul a aruncat pe fereastră jumătate de milliard de dolari pe o promisiune neonorată de investiții.

În aceste condiții, Predoiu pune cinci întrebări Guvernului Ponta: Care este stadiul discuțiilor cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional cu privire la restructurarea și eficientizarea sectorului energetic, inclusiv a Complexului Energetic Oltenia? De ce Guvernul a amânat în mod repetat și, în cele din urmă, a renunțat să respecte propria HG nr. 87/2013 pentru aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică de majorare a capitalului social a Societăţii Comerciale Complexul Energetic Oltenia – S.A? Ce s-a facut concret pentru implementarea unei strategii de retehnologizare, restructurare, eficientizare si privatizare a Complexului Energetic Oltenia și cum se integrează acordul cu firma chineză în această strategie? Care sunt acordului cu firma chineză privind investițiile în tehnologie, concedierile colective, soarta minelor din bazinul Olteniei, obligațiile financiare sau de orice altă natură ale statului roman? Guvernul subvenționează astăzi Complexul Oltenia din banii românilor. Implicit, acești bani se vor duce și către nou înființata firmă mixtă româno-chineză. Cum justifică Guvernul ceea ce se prefigurează un ajutor de stat mascat și bani publici dați unei companii private?

Predoiu așteaptă răspuns public la aceste întrebări și la cererea de desecretizare. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.