Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ministerul Fondurilor Europene a primit 511 proiecte în cadrul Axei Prioritare...

București: Ministerul Fondurilor Europene a primit 511 proiecte în cadrul Axei Prioritare 1 POC 2014-2020

DISTRIBUIȚI

139606 – 04092015 – Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcția Generală Programe Competitivitate, și Autoritatea Națională de Cercetare Științifică și Inovare, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014 – 2020, anunță închiderea primelor apeluri de proiecte lansate în cadrul Axei Prioritare 1 POC ”Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor”. Pentru Axa Prioritară 1 POC au fost lansate șapte apeluri de proiecte, dintre care șase apeluri au fost cu termen limită (proiectele s-au depus în perioada 27 iunie – 1 septembrie a.c.), iar un apel de proiecte este cu depunere continuă până la finalizarea bugetului alocat (Proiecte pentru întreprinderi inovative de tip start-up și spin-off).

În urma închiderii celor șase apeluri de proiecte cu termen limită din cadrul AP 1, au fost depuse 511 proiecte, cu o valoare totală a asistenței nerambursabile echivalentă cu aproximativ 1.706.820.963 euro.

”Faptul că în aceste prime apeluri s-au primit atât de multe proiecte, cu o valoare totală ridicată, creează premisele ca la sfârșitul perioadei de programare 2014-2020 să obținem 100% absorbție pe POC”, a afirmat Marius Nica, ministrul fondurilor europene. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.