Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Scenarii privind înlocuirea lui Ponta

București: Scenarii privind înlocuirea lui Ponta

DISTRIBUIȚI

 139910 – 18092015  – Trimiterea în judecată a Premierului Victor Ponta deschide un lung șir de scenarii subterane în politica românească.

Varianta 1. PSD și UNPR il sprijina in continuare pe premier

A fost cel mai vehiculat scenariu pana la trimiterea in judecata a premierului. Daca PSD renunta la Victor Ponta atunci renunta automat si la guvernare pentru ca presedintele Klaus Iohannis nu va propune decat un premier PNL.

Chiar si daca Iohannis va propune un premier UNPR sau un premier independent, PSD nu va risca sa intre in an electoral intr-o guvernare pe care n-o conduce si ale caror greseli le-ar putea deconta masiv.

Astfel, daca vrea sa pastreze guvernarea, PSD este obligat sa-l pastreze si pe Victor Ponta.

Insa lucrurile s-au schimbat odata cu trimiterea in judecata a lui Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscala si spălare de bani si ajungem la varianta doi.

Varianta 2. PSD ii retrage sprijinul lui Ponta

PSD ar putea ajunge la concluzia ca partidul este afectat electoral de problemele lui Victor Ponta si la problemele din tara sa se adauge si un cor de critici ale ambasadelor. Ca rezultat, partidul ar putea sa anunte public ca-i retrage sprijinul lui Victor Ponta. O alta varianta este ca decizia sa se ia intr-un cerc restrans, PSD sa nu anunte public acest lucru, dar la motiunea de cenzura a PNL din toamna, o parte din parlamentarii PSD, cu acceptul partidului, sa darame Guvernul. Acest lucru ar urma sa se intample dupa Congresul PSD, cand conducerea partidului are legitimitate totala si poate raspunde pentru o asemenea decizie.

Varianta 3. UNPR voteaza motiunea de cenzura

UNPR a declarat in permanenta ca nu-si tradeaza aliatii si nu a daramat niciodata un guvern din care a facut parte, aceste lucruri fiind un lucru de bravură al partidului. Gabriel Oprea repetă la fiecare apariție publică aceste lucruri. Dar până acum UNPR n-a mai sustinut un premier trimis in judecata. In acest context, Gabriel Oprea, care nu darama Guvernele din care face parte, ar putea anunta public ca este in „interes national” ca Romania sa-si recastige credibilitatea in fata partenerilor externi si in fata investitorilor prin investirea unui nou Premier.

Varianta 4. Victor Ponta își dă demisia

Un alt scenariu luat in calcul este posibilitatea ca Victor Ponta sa cedeze, la presiunea publica, eventual la o presiune internationala si chiar in fata unei eventuale presiuni din propriul partid si sa demisioneze din fruntea Guvernului. Acest lucru ar putea sa fie accentuat de alte eventuale dosare suplimentare pe numele premierului, asa cum exista speculatii in mediul politic.

Varianta 5. O noua cerere DNA

Cu titlu de zvon, un scenariu luat in calcul se refera la o eventuala noua cerere de urmarire penala a lui Victor Ponta, pentru fapte savarsite in timpul mandatului de premier. O aprobare a acestei cereri ar duce la suspendarea premierului de catre presedintele Klaus Iohannis.

Varianta 6. Klaus Iohannis accepta un alt premier PSD

Foarte putin probabila, aceasta varianta ar reprezenta, paradoxal, cea mai lina rezolvare a crizei momentane. PSD l-ar schimba imediat pe Victor Ponta si ar propune un alt premier susținut de actuala majoritate. – sursa: stiripesurse.ro – PROMPT MEDIA

 

București: Grup de hoți din locuințe prins în flagrant-delict139911 – 18092015  – La 17 septembrie a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au prins în flagrant-delict membrii unui grup infracțional, imediat după săvârșirea unui furt din locuință. Din datele și probele administrate în cauză, în perioada iulie 2015 – 17 septembrie a.c., a rezultat presupunerea rezonabilă că membrii unui grup infracțional, alcătuit din patru femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, au preocupări pe linia săvârșirii de furturi din locuință, pe raza municipiului București dar și a altor județe.

Astfel, s-a procedat la supravegherea celor în cauză, trei dintre femeile implicate fiind prinse în flagrant în județul Dolj, imediat după ce, sub pretextul că sunt angajate ale unui hypermarket și oferă produse promoționale, pentru a li se permite accesul în locuința părții vătămate, în vârstă de 83 de ani, profitând de neatenția victimei, au sustras suma de 9.000 de lei.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că suma sustrasă urma să ajungă la cei doi bărbați din cadrul grupului, care, în schimb, le asigurau femeilor ‘protecția’, respectiv asistența juridică în cazul depistării acestora de către polițiști precum și asigurarea integrității corporale în eventualitatea exercitării unor acte de violență din partea victimelor sau a terțelor persoane.

De asemenea, în urma documentării activității infracționale a bănuiților, au fost reținute în sarcina acestora săvârșirea altor șase fapte similare, pe raza sectoarelor 2 și 3, femeile asumându-și, în mod nejustificat, calitatea de lucrători la deratizare sau, sub pretextul oferirii de produse promoționale, pentru a li se permite accesul în locuințele persoanelor vârstnice, în perioada 14 iulie — 4 septembrie a.c., au profitat de neatenția victimelor și au sustras diverse sume de bani sau bijuterii.

Totodată, s-a stabilit că femeile, în urma comiterii activităților ilicite, predau banii și/ sau bunurile sustrase celor doi bărbați, care le și facilitau deplasarea la locul și de la locul faptelor.

Prejudiciul creat, estimat la 910.000 de lei, a fost recuperat în proporție de 40%.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt calificat, cu cei în cauză în stare de reținere, urmând a fi prezentați magistraților.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române precum și de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați.

Poliția Română recomandă: Pentru a nu deveni victimă unor astfel de infracțiuni, Poliția Capitalei vă recomandă să adoptați o conduită preventivă și să nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat.

Manifestați atenție atunci când la ușa dumneavoastră se prezintă persoane necunoscute care declară că fac parte din diferite instituții sau societăți. Solicitați legitimația de serviciu și buletinul de identitate și rețineți, pe cât posibil, numele, prenumele sau seria actului de identitate. Dacă persoanele refuză să se identifice, nu continuați discuția – este mai sigur pentru dvs.

Dacă aveți cel mai mic dubiu, nu ezitați să contactați instituțiile pe care aceste persoane pretind că le reprezintă, pentru a vă convinge de veridicitatea celor ce v-au fost spuse. În acest caz, nu lăsați acea persoană să vă oprească să faceți această minimă verificare, sub pretextul că s-ar grăbi. Un reprezentant al unei instituții sau companii nu ar avea nimic împotriva acestui lucru și va aștepta până te vei convinge de veridicitatea celor afirmate de acesta. Pe toată durata acestor verificări, nu uitați să păstrați ușa închisă și asigurată, până în momentul în care aveți garanția că cele afirmate de persoana în cauză sunt reale.

Nu furnizați informații despre vecinii dumneavoastră unor astfel de persoane sau celor care pretind că oferă diverse servicii.

Învățați copiii că atunci când sunt singuri în casă și sună cineva la ușă, să nu dea de înțeles că în locuință nu se află persoane adulte. Învățați copiii să nu dea relații nimănui despre locuință sau bunurile din aceasta și să nu deschidă ușa nimănui în lipsa dvs.

Evitați discuțiile despre bunurile de valoare aflate în locuință. Nu țineți sume mari de bani sau bijuterii în casă, neasigurate și nu lăsați impresia că dețineți astfel de bunuri.

Dacă, din nefericire, ați devenit victima unui furt din locuință, vă sfătuim să anunțați Poliția de îndată la numărul unic de urgență 112 și să nu atingeți ori să mișcați de la locul lor bunurile din locuință, întrucât ați putea șterge urme și să îngreunați astfel activitatea polițiștilor care vor veni pentru cercetări la fața locului. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.