Acasă Life Bucureşti: Ziua Inimii marcată şi în România

Bucureşti: Ziua Inimii marcată şi în România

DISTRIBUIȚI

140142 – 29092015 –  În 2015, Ziua Inimii are ca temă Să cream un mediu sănătos pentru inimă şi este sărbătorită pe.

Ziua Inimii vrea să transmită mesajul că problemele cardiace pot fi prevenite prin schimbarea stilul de viaţă şi alegerilor pe care le facem zilnic şi care sunt direct răspunzătoare de starea generală de sănătate, în condiţiile în care oberzitatea, dieta necorespunzătoare şi inactivitatea fizică la copii şi tineri sunt din ce în ce mai comune.

Pentru a promova sănătatea inimii, în această zi sunt organizate manifestări sportive: cros, mers pe bicicletă, dans, dar şi expoziţii sau prezentări susţinute de medici specialişti în nutriţie şi boli metabolice.

În România, evenimentul este organizat de  Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, din anul 2005, membră cu drepturi depline a World Heart Federation.

Evenimentul este organizat la nivel internaţional din anul 2000, şi este coordonat de Organizaţia Mondială a Inimii (World Heart Organization) în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Boala cardiovasculara este principala cauză de mortalitate în Europa, atât la femei cât şi la bărbaţi,  şi o cauză majoră de dizabilitate şi de scădere a calităţii vieţii. De asemenea, s-a estimat  ca boala cardiovasculara determina pierderi în economia Uniunii Europene de aproximativ 169 miliarde de euro/an.

În lume, boala cardiovasculara şi atacurile de cord sunt răspunzătoare anual de moartea a 17.3 milioane de oameni, mai multe decese decât fac împreună cancerul, SIDA şi malaria, notează Stiritvr.ro

Lipsa mişcării, mâncatul în exces şi dietele nesănătoase, nivelul crescut al tensiunii arteriale, al colesterolului sau glicemiei sunt factori declanşatori ai bolii cardiovasculare. Alti factori de risc includ obezitatea, diabetul zaharat, consumul excesiv de alcool şi stresul psiho-social.

Cel puţin 80% din decesele premature cauzate de bolile cardiovasculare pot fi evitate dacă cei patru factori principali de risc –fumatul, dieta nesănătoasă, inactivitata fizică şi excesul de alcool , sunt controlate.

Locul în care locuim, în care lucrăm sau ne lăsăm copii la joacă nu trebuie să crească riscul de a face o boală cardiovasculară şi de aceea trebuie să facem alegeri care să ţină seama de factorii de mediu, de accesul la hrană sănătoasă sau la zonele în care nu se fumează. –  PROMPT MEDIA

foto:max-media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.