Acasă Sud-Est Constanta Constanța: Fost inspector ANAF trimis în judecată pentru corupție

Constanța: Fost inspector ANAF trimis în judecată pentru corupție

DISTRIBUIȚI

140151 – 29092015 –  Adrian Popa, fost inspector ANAF la Constanța a fost trimis în judecată pentru luare de mită și traffic de influență. În același dosar, Florin Zarughevici este acuzat de complicitate la luare de mită. Popa este acuzat de procurori că în această vară a cerut și primit de la mai mulți oameni de afaceri suma totală de 13.000 lei, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu care decurgeau din funcția deținută, privind rezultatele unor controale efectuate la firmele acestora.

De asemenea, în aceeași calitate și în aceleași circumstanțe, fostul inspector ANAF a pretins, prin intermediul inculpatului Zarughevici Florin, de la administratorul unei alte societăți comerciale suma de 3.000 euro.

La începutul lunii septembrie, Popa a primit prin intermediul lui Zarughevici cei 3.000 euro, prilej cu care a fost prins în flagrant delict. Inițial, Zarughevici negociase pentru 5.000 de euro, din care și-a oprit 2.000 euro, iar restul i-a predat inspectorului antifraudă.

În schimbul banilor pretinși, Popa a promis că își va influența colegii de la ANAF să adopte o soluție favorabilă într-un dosar privind insolvența unei firme administrată de omul de afaceri, deschis din cauza unei datorii de peste 500.000 lei pe care societatea o avea față de bugetul de stat. PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.