Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Peste 350 de vitezomani în plasa polițiștilor ilfoveni

Peste 350 de vitezomani în plasa polițiștilor ilfoveni

DISTRIBUIȚI

 140144 – 29092015 –  În perioada 25 – 28 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov și ai Formațiunilor Teritoriale au organizat, pe raza județului Ilfov, acțiuni pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor legale privind indisciplina pietonilor și pentru depistarea conducătorilor auto care circulă cu viteză peste limita legală.

În cadrul acțiunii, polițiștii au împărțit pliante și au purtat discuții participanții la trafic cu privire la traversarea neregulamentară a drumurilor publice și i-au informat pe aceștia despre modalităţile de prevenire a accidentelor rutiere, în care sunt implicați pietonii.

De asemenea, poliţiştii au acţionat şi în vederea depistării şi sancţionării pietonilor care traversează prin locuri nepermise și a conducătorilor auto care circulă cu o viteză peste limita legală, fiind aplicate 424 de sancțiuni contravenționale participanților la trafic care nu au respectat regimul rutier, cele mai multe dintre acestea, 356, fiind aplicate pentru depășirea vitezei legale.

Totodată, polițiștii au reținut 22 de premise de conducere, au retras 5 certificate de înmatriculare și au constatat 4 infracțiuni pentru alte abateri ale regimului rutier. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.