Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Săptămâna prevenirii criminalității, derulată și la nivelul județului Ilfov, la final

Ilfov: Săptămâna prevenirii criminalității, derulată și la nivelul județului Ilfov, la final

DISTRIBUIȚI

 140232  – 02102015 – A zecea ediţie a ”Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, eveniment derulat la nivel naţional, s-a desfășurat în perioada 28 septembrie – 2 octombrie şi la nivelul judeţului Ilfov.

Primele două zile din cea de-a zecea ediţie a Săptămânii prevenirii Criminalităţii au fost dedicate elevilor, fiind abordate teme, precum prevenirea victimizării minorilor și a delincvenței juvenile, activități la care au participat aproximativ 100 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr.3, orașul Voluntari și Liceului Teoretic Traian Lalescu, din localitatea Brănești.

Au fost vizionate materiale preventiv-educative și au fost organizate concursuri, scopul polițiștilor fiind, în principal,  deprinderea de către elevi a modalităților de a se proteja pentru a nu deveni victime, precum și a informațiilor cu privire la consecințele încălcării legii și a normelor de conduită în societate.

În cea de-a treia zi a campaniei, polițiștii au desfășurat activități de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, pe raza localității Măgurele. Polițiștii i-au abordat pe cetățenii din localitate, prezentându-le principalele măsuri pe care trebuie să le ia pentru ca locuința lor să nu devină ținta hoților.

   În cea de-a patra zi a fost abordată o temă, care s-a bucurat de succes în rândul elevilor, și anume, prevenirea infracțiunilor din sfera criminalității organizate. Elevii au fost receptivi și s-au arătat interesați de cazurile reale, prezentate de către reprezentanții Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Ilfov, ale unor tineri, atrași în capcana rău-voitorilor.

Ultima zi din cadrul campaniei a fost dedicată siguranței rutiere. Polițiștii au vizat deprinderea, de către elevi, a principalelor reguli de circulație, cât și prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni. Astfel, în prima parte a zilei au fost desfășurate activități cu participarea elevilor Școalii Gimnaziale nr. 1, din orașul Bragadiru, iar în cea de-a doua parte, a fost desfășurată o acțiune, în trafic, pe Drumul Național 6. Pietonii au fost informați cu privire la riscurile la care se expun dacă traversează drumurile publice prin locurile nemarcate sau nesemnalizate corespunzător.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.