Acasă Externe Agenda Europeana București: Comisarul european pentru Comerț vine la București

București: Comisarul european pentru Comerț vine la București

DISTRIBUIȚI

Cecilia Malmström 140515  – 15102015 –  Comisarul european pentru Comerț, Cecilia Malmström, se va afla la București vineri, 16 octombrie, pentru a discuta despre stadiul negocierilor privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) cu membri ai Parlamentului României, precum și cu reprezentanți ai societății civile, sindicatelor, sectorului agricol și industriei. ”Sunt încântată să mă aflu la București și să discutăm despre ultimele evoluții privind negocierile TTIP. Aștept cu interes schimbul de opinii cu părțile interesate din România și cu membrii Parlamentului, pentru a afla care sunt prioritățile, interesele și preocupările lor referitoare la acordul comercial transatlantic”, a declarat comisarul Malmström anterior vizitei.

UE negociază un parteneriat pentru comerț și investiții cu Statele Unite. Odată intrat în vigoare, TTIP va veni în sprijinul cetățenilor și întreprinderilor prin deschiderea accesului pe piața din S.U.A. a firmelor din UE, prin reducerea birocrației în cazul exporturilor și prin simplificarea și creșterea transparenței procedurilor de export, import și investiții de ambele părți ale Oceanului Atlantic.-  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.