Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Conferință dedicată Anului Internaţional al Luminii

București: Conferință dedicată Anului Internaţional al Luminii

DISTRIBUIȚI

 Lights of the World140842 – 30102015 –  Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Institutul Cultural Român, Centrul  Internaţional UNESCO pentru Formare şi Cercetări Avansate (CIFRA), Institutul Naţional pentru Fizica Materialelor, Comisia Naţionala UNESCO, Universitatea din Craiova, Fundaţia Horia Hulubei – Catedra UNESCO, Universitatea Bucureşti, organizează în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, la Palatul Parlamentului,  Conferinţa internaţională “Lights of the World”, dedicată Anului Internaţional al Luminii (IYL2015).

La 20 decembrie 2013, la iniţiativa UNESCO împreună cu mai multe organisme naţionale şi internaţionale, ONU proclamă prin votul Adunării Generale anul 2015 ca “International Year of Light and Light-based Technologies (IYL 2015)”. Prin această hotărâre, ONU recunoaşte printr-o rezoluţie oficială, votată de ţările membre printre care şi România, importanţa luminii şi a aplicaţiilor sale în dezvoltarea sustenabilă a diferitelor domenii: ştiinţă, educaţie, energie, mediu, tehnologie, comunicaţii, agricultură, sănătate, etc., “lumina” acţionând astfel ca un liant între aspectele economice, culturale şi politice ale societăţii globale.Conferinţa va fi structurată în sesiuni plenare şi sesiuni grupate în patru secţiuni: Ştiinţă – Tehnologie, Educaţie, Cultură, Mediu şi Schimbări climatice etc., precum şi în ateliere de lucru abordând probleme specifice domeniilor. –  PROMPT MEDIA

foto:senat.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.