Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Guvernul a aprobat Strategia Arhivelor Naționale 2015 – 2021

București: Guvernul a aprobat Strategia Arhivelor Naționale 2015 – 2021

DISTRIBUIȚI

 140504  – 14102015 – Guvernul a aprobat miercuri Strategia Arhivelor Naționale 2015-2021, ce modifică statutul Arhivelor Naționale ale României (ANR) şi trasează direcțiile de acțiune pentru a îmbunătăți exercitarea atribuțiilor acestora.

Statutul modificat al ANR presupune crearea unei Agenții a Arhivelor Naționale (inițiată și promovată ulterior, printr-un proiect de lege a arhivelor), precum și crearea unui Consiliu Național al Arhivelor, cu caracter interministerial, pentru elaborarea politicilor arhivistice cu impact naţional. Astfel, se urmărește actualizarea conceptelor și practicilor instituției, dar și clarificarea problemelor proprietății asupra arhivelor, implementarea arhivelor electronice și integrarea practicii arhivistice în cadrul general al acestei practici din Uniunea Europeană.

Strategia mai prevede și alte măsuri menite să diminueze discrepanța dintre obligațiile legale ale instituției, de autoritate unică în domeniul administrării documentelor din fondul arhivistic naţional (FAN), și resursele umane și logistice de care dispune. Acțiunile propuse includ reorganizarea activităţii la nivel central şi local pe principiul specializării personalului, concentrarea activităţii ANR pe îndrumarea şi controlul creatorilor şi deţinătorilor de arhivă din sectorul public, îmbunătăţirea accesului la cercetarea documentelor, în condiţii unitare, la toți creatorii şi deţinătorii de documente din domeniul public si lărgirea accesului la ANR prin amenajarea adecvată a sălilor de studiu şi a Birourilor de Relaţii cu Publicul de la sediile ANR, declasificarea documentelor aflate în depozitele ANR, refacerea şi dotarea bibliotecilor documentare şi angajarea personalului de specialitate, precum și reglementarea copyright-ului în domeniul arhivelor, valorificarea informaţiilor din documente în scopuri ştiinţifice şi educative (prin organizarea unor compartimente specializate pentru: realizarea de expoziții, editarea și publicarea Revistei Arhivelor și Buletinului de informare și documentare arhivistică, dar și pentru educare, cercetare și promovare), încheierea de parteneriate cu instituţii din mediul ştiinţific, cultural, administrativ, mass-media și construirea unor site-uri web pentru fiecare structură teritorială a ANR, creşterea capacităţii de depozitare a ANR (amenajarea de noi depozite, finalizarea investiţiilor aflate în derulare și construirea sediului central al ANR), îmbunătăţirea condiţiilor de conservare a documentelor din depozitele ANR (demararea unor lucrări de modernizare pentru toate imobilele ANR și amenajarea de spaţii şi dotări speciale pentru arhivele tehnice şi de înregistrare), aducerea documbentelor în stare corespunzătoare de conservare (înfiinţarea de laboratoare de restaurare la nivelul structurilor ANR şi dotarea cu echipamente specifice a laboratoarelor existente). asigurarea documentelor din FAN pe bază de microfilme (actualizarea Programului naţional de microfilmare de asigurare, înființarea de laboratoare zonale și dotarea cu echipamente specifice a celor existente), asigurarea protecţiei speciale a documentelor din FAN (dotarea spaţiilor ANR cu instalaţii de supraveghere şi antiefracţie, sisteme de alarmare şi stingere automată a incendiilor, întocmirea unui program pentru administrarea şi gestionarea documentelor pe suport electronic din FAN (perfecţionarea pregătirii personalului pentru utilizarea aplicaţiilor IT şi dotarea cu echipamente specifice), elaborarea şi punerea în practică a Programului de digitizare a ANR, constituirea infrastructurii administrative şi tehnice necesare pentru ca ANR să poată funcţiona în cadrul programului ”Europeana” (portal ce acționează ca interfață a paginilor internet și obiectelor digitizate din domeniul artei, culturii și literaturii din Europa), completarea Fondului Arhivistic Național cu informaţii referitoare la istoria românilor din documente aflate în arhivele altor state (încheierea unor parteneriate cu Ministerul Afacerilor Externe/Institutul Cultural Român în vederea creării de misiuni arhivistice permanente în centrele de interes), ridicarea gradului de participare a ANR în organismele europene şi internaţionale de profil: Consiliul Internaţional al Arhivelor (CIA), Ramura Europeană a CIA (EURBICA), Comisia Directorilor de Arhive Naţionale din UE (EBNA), Forumul DLM (Data Lifecycle Management Forum), Asociaţia Internaţională a Arhivelor Francofone (AIAF), Centrul Internațional de Cercetare Arhivistică (ICARUS) și creșterea gradului de participare a arhiviştilor români la manifestări internaţionale şi în paginile publicaţiilor de peste hotare.

ANR sunt o instituţie publică cu personalitate juridică, organizată ca direcţie în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, alcătuită din Aparat Propriu incluzând Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale şi 42 de structuri subordonate teritoriale (35 servicii şi 7 birouri).

FAN cuprinde ”documentele create de-a lungul timpului de către organismele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, precum şi de către persoanele fizice”, mai exact: „acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români în străinătate”. FAN, cu alte cuvinte, tezaurul documentar istoric al României, este în cantitate estimată de circa 913.000 metri liniari de documente, 36,65% dintre aceștia fiind grupaţi în fonduri şi colecţii în depozitele ANR, restul fiind diseminat la creatori şi deţinători publici şi privaţi. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.