Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: În timp ce procurorii anchetează pagubele, Guvernul mută Loteria de la...

București: În timp ce procurorii anchetează pagubele, Guvernul mută Loteria de la Finanțe la Oficiul Național al Jocurilor de Noroc

DISTRIBUIȚI

140206 – 01102015 –  Guvernul a trecut Loteria Română din subordinea Ministerului Finanțelor în subordinea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. DNA a ridicat mai multe documente de la Ministerul Finanţelor. Potrivit unor surse, ar putea fi vorba despre un raport întocmit de Corpul de Control al ministrului referitor la Loteria Română privind relația cu firma Novo VLTech Solutions, aparţinând grupului austriac Novomatic (asocierea în participaţie, încheiat în octombrie 2013 pe o perioada de 15 ani).

Astfel, Loteriei Române i se garanta un venit proporţional, de minimum 75 milioane de euro anual, pentru exploatarea video-loteriei. Contractul s-a dovedit a fi păgubos pentru Loteria Română. Fostul ministrul al Finanţelor, Darius Vâlcov declara însă în luna martie a acestui an pentru jurnaliştii de la Hotnews că Loteria nu a primit cei 75 de milioane de euro, pe motiv că doar în anumite condiţii se poate obţine acel venit. Tot Vâlcov anunţa că a cerut verificarea contractului încheiat în octombrie 2013 cu Novo VLTech Solutions, în perioada în care ministru al Finanţelor era Daniel Chițoiu, ministerul fiind acţionarul Loteriei Române.

Chiar în ziua în care procurorii anti-corupție au descins la Ministerul de Finanţe pentru a investiga activitatea Loteriei, Guvernul a aprobat transferul companiei fără să facă şi un anunţ public în acest sens. Astfel, Loteria Română va trece în subordinea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Actul normativ a fost pregătit de câteva zile, dar nu a fost anunțat public pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, ci ar fi intrat pe lista suplimentară și ar fi fost aprobată.

Prin această schimbare, președintele oficiului va avea rang de ministru. Membrii Consiliului de Administrație vor fi numiți cu acordul premierului, iar bugetul instituției va fi unul separate, scrie Curierul Național. –  PROMPT MEDIA

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.