Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ministrul Aurescu: România este interesată de o prezenţă mai activă a...

București: Ministrul Aurescu: România este interesată de o prezenţă mai activă a companiilor americane în economia noastră prin investiţii directe

DISTRIBUIȚI

 Aurescu - TTP140563 – 16102015 Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 16 octombrie 2015, la deschiderea conferinţei ”TTIP: Romania`s voice”, organizată la București. Conferința este dedicată dezbaterilor aplicate privind oportunităţile şi provocările generate de negocierile pentru încheierea viitorului Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). Evenimentul face parte din demersurile de asigurare a transparenței și a unei comunicări publice cât mai eficiente pe această temă, inclusiv prin consultarea societății civile și a tuturor actorilor relevanți.

În intervenţia susţinută în deschiderea conferinţei, ministrul Aurescu a reiterat sprijinul politic pentru obiectivul încheierii Acordului privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii. ”TTIP trebuie să fie un acord profund şi ambiţios, echilibrat şi care să producă beneficii ambelor părţi. (…).Devine tot mai evident faptul că, în contextul actual, TTIP nu poate fi redus numai la problematica legată de comerţ. TTIP înseamnă, de fapt, abordarea relației UE-SUA în deplinătatea sa, înseamnă a oferi relației un plus de dinamism și cu un caracter strategic mai pronunțat. Înseamnă a determina o relație care să fie mai vizibilă și eficientă în a angaja țări terțe și în a aborda provocările la nivel regional și global, o relație care să poată stabili mai bine regulile de bază pe scena internațională. Acordul este important și din punctul de vedere al raportării partenerilor transatlantici la actorii emergenţi. Cu cât legăturile între cele mai importante piețe economice democratice sunt mai puternice, cu atât mai mari sunt șansele de a implica partenerii emergenți ca actori responsabili ai sistemului internațional.”, a subliniat ministrul.

În ceea ce privește oportunităţile care ar urma sa fie create prin încheierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, ministrul român de Externe a arătat că acesta are potenţialul de a stimula substanţial schimburile comerciale şi investiţiile dintre SUA și UE, deci de a aduce mai multe investiţii americane în România, inclusiv în domeniul energiei. ”România este interesată de o prezenţă mai activă a companiilor americane în economia noastră prin investiţii directe şi în a avea o piaţă americană mai deschisă pentru oamenii de afaceri români”, a arătat ministrul.

Ministrul Bogdan Aurescu a încurajat continuarea în ritm susţinut a negocierilor de către Comisia Europeană cu partea americană. ”Am  speranţa că oportunităţile actuale vor fi pe deplin utilizate pentru finalizarea TTIP, într-o manieră care sa răspundă adecvat intereselor UE, ale statelor membre şi ale SUA şi care să asigure respectarea celor mai înalte standarde în toate domeniile vizate de negocieri”, a declarat Bogdan Aurescu.

Ministrul a apreciat că încheierea TTIP ar transmite un mesaj politic puternic cu privire la soliditatea relaţiei transatlantice şi la capacitatea celor două părţi de a găsi noi soluţii de dezvoltare în contextul global actual. Referindu-se la dezbaterea la nivelul opiniei publice europene despre TTIP, Bogdan Aurescu a spus: „Să nu foloseşti şansa de a deveni mai capabili, noi înşine, ca Uniune, să înfruntăm eficient provocările lumii noastre globalizate ar fi cel puţin chestionabil, nu doar pentru realitatea de azi, dar mai ales pentru generaţiile de mâine.”

Conferința a fost organizată de Sorin Moisă, membru al Parlamentului European, iar printre invitații speciali s-a numărat comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmström. Au fost, de asemenea, prezenţi ambasadorul SUA la UE, membri ai Parlamentului European, reprezentanţi ai instituţiilor din România, reprezentanţi ai diferitelor industrii şi companii, precum şi ai asociaţiilor sindicale. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.