Acasă Externe Agenda Europeana București: Monica Macovei s-a înscris în grupul conservatorilor din Parlamentul European

București: Monica Macovei s-a înscris în grupul conservatorilor din Parlamentul European

DISTRIBUIȚI

 macovei140779 – 28102015  –  Europarlamentarul Monica Macovei s-a înscris în Grupul Conservatorilor şi Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European și urmează să fie făcut anunțul oficial în plenul PE.

 “Am avut o colaborare bună, cu beneficii de ambele părți, și am reprezentat cu succes până acum Grupul Popularilor Europeni. Drumul pe care pornesc acum, alături de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European, este clădit pe valorile pro-europene și transatlantice, pe respect și tratament echitabil  pentru toate statele membre UE, pe reformarea instituțiilor din România și din alte state membre, precum și reformarea instituțiilor europene pentru a reduce cheltuielile din banii publici, pe eliminarea corupției și birocrației, pe transparență acasă și în instituțiile europene”, a declarat Monica Macovei.

“Vreau ca România sa rămână în UE, iar Uniunea Europeană să fie puternică și unită, să aibă o politică de securitate care să ne protejeze și pe noi, românii, și pe tările din fostul bloc comunist. Nu este întâmplător că mă alătur unui partid european și unui grup politic din Parlamentul European din care face parte și partidul din Polonia care a dat recent președintele Poloniei și Guvernul. Avem în comun lupta împotriva dictaturii comuniste, iar românii nu mai vor în dictatură. Foarte important, am luat aceasta decizie pentru a contribui la întărirea democrației în țara noastră, la întărirea rolului României în Uniune și la securitatea și independența României în contextul tendințelor de control și expansiune ale Federației Ruse”, a mai spus Monica Macovei.

Demersul Monicăi Macovei este completat de depunerea recentă a cererii de adeziune a Partidului M10 la Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR). Un sondaj intern a arătat că peste 70% dintre membrii Partidului M10 doresc afilierea la partidul european Alianța Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, alături de Partidul Conservator din Marea Britanie, condus astăzi de David Cameron și în trecut de Margaret Thatcher, alături de partide reformiste din Polonia, Cehia, Letonia, Lituania sau Croația și alte partide al căror scop este reformarea reală, întărirea puterii acestor țări în Uniunea Europeană și independența fermă față de Rusia.

Grupul Conservatorilor şi Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European a fost constituit în 2009, promovând reforma instituțiilor europene și a Uniunii Europene în ansamblu. ECR numără în prezent 72 deputați din 15 state UE, fiind al treilea cel mai mare grup din Parlamentul European. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.