Acasă Economie SUA: Americanii, interesați de Hidroelectrica

SUA: Americanii, interesați de Hidroelectrica

DISTRIBUIȚI

 140267  – 05102015 – În perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2015, delegația Hidroelectrica alcătuită din Remus Borza, administrator judiciar al companiei, și Karoly Borbely, manager departament Strategie Investițională – IPO, a participat în cadrul Misiunii Economice a Camerei de Comerț și Industrie a României în Statele Unite ale Americii.

Misiunea economică a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu scopul promovării companiilor românești în rândul investitorilor americani, identificării de noi oportunități de afaceri și exploatării potențialului de intensificare a schimburilor comerciale bilaterale, fiind structurată în două etape: New York și Washington.

Atragerea investițiilor străine în România este de importanță majoră pentru dezvoltarea țării, iar intensificarea legăturilor cu parteneri din SUA trebuie considerată prioritară, ținând cont de cifrele la 31 decembrie 2014 care definesc relația bilaterală dintre cele două țări. Volumul schimburilor comerciale s-a ridicat la 2.207,01 milioane de dolari, din care importuri SUA 905,01 milioane de dolari, iar exporturi către SUA 1.302 milioane de dolari. Ca urmare a evoluţiei exporturilor şi importurilor, balanţa comercială este în favoarea ţării noastre, înregistrând un excedent de circa +396,99 milioane de dolari.

Misiunea economică a fost condusă de Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), care a fost însoțit de reprezentanții unor importante companii și instituții românești, atât din sectorul energetic (Transelectrica, Nuclearelectrica), cât și din alte sectoare, precum petrol și gaze (Conpet, Transgaz, Romgaz), IT, sănătate (Ministerul Sănătății) sau agricultură.

În cadrul etapei de la New York a misiunii economice, delegația Hidroelectrica a participat la lucrările Forumului Economic Best Invest, precum și la o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanții fondurilor de investiții participante, dintre care amintim: SEGRA Capital Management, EATON VANCE Invetsment Managers, LR Global, NEWTYN Capital, DRIEHAUS Capital Management, Benclinov & Associates. Întâlnirile au fost deosebit de fructuoase, investitorii fiind interesați în mod deosebit de listarea la bursă a Hidroelectrica, de calendarul de lucru pentru pregătirea lansării ofertei publice inițiale și de măsurile luate de administratorul judiciar care au condus la o evoluție spectaculoasă a rezultatelor și indicatorilor financiari ai companiei. Menționăm că majoritatea fondurilor de investiții cu care au fost purtate discuții sunt familiarizate cu mediul de afaceri și condițiile de pe piața din România, fiind deja prezente în România prin intermediul deținerii de acțiuni la Fondul Proprietatea.

În cea de-a doua parte a misiunii economice, delegația României s-a deplasat la Washington, unde au avut loc întrevederi cu conducerea USTDA (Agenția Americană pentru Comerț și Dezvoltare), cea a OPIC (Agenția pentru Investiții Străine), precum și cu reprezentanții Camerei de Comerț a Statelor Unite și cei ai firmei de consultanță McGuireWoods (prezentă și în România prin intermediul biroului de la București).

Totodată, delegația Hidroelectrica a avut o întrevedere cu guvernatorul John Engler, președinte al Asociației Naționale a Guvernatorilor, precum și al Business Roundtable, o asociaţie a executivilor celor mai importante companii americane, cu venituri anuale de 7,4 trilioane de dolari şi peste 16 milioane de angajaţi. Peste 30 dintre companiile membre ale Business Roundtable au o prezenţă semnificativă în România.

În concluzie, participarea delegației Hidroelectrica în cadrul misiunii economice din Statele Unite ale Americii, ca iniţiativă de atragere a investiţiilor americane în România şi de consolidare a relaţiilor economice şi comerciale între cele două state, a fost un succes, fapt confirmat de numărul mare de fonduri de investiții și companii de consultanță interesate de viitoarea listare la bursă a companiei și de schimbul de experiență extrem de constructiv cu reprezentanții unor companii de renume în domeniu.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.