Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Începe procesul lui Ponta și Șova

București: Începe procesul lui Ponta și Șova

DISTRIBUIȚI

ponta141142 – 16112015 –  Începe judecarea pe fond a dosarului Turceni – Rovinari, în care fostul premier a fost trimis în judecată de DNA, în condiţiile în care judecătorii au respins luni mai multe excepții formulate de avocaţi.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că probele administrate de procurori sunt legale şi a respins luni cererile și excepțiile formulate de avocații lui Victor Ponta și Dan Șova.

”Respinge, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpații Ciurel Laurențiu-Dan, Graure Laurențiu-Octavian, Șova Dan-Coman și Ponta Victor-Viorel. Constată legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu rechizitoriul nr. 122/P/2012 din 16 septembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, privind pe inculpații Ciurel Laurențiu-Dan, Cristea Dumitru, Graure Laurențiu-Octavian, Șova Dan-Coman și Ponta Victor-Viorel, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecății. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanței.

Pe 17 decembrie 2015, instanța urmează să verifice controlul judiciar în cazul lui Dan Șova. Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.

În acest dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, sub control judiciar, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.