Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Măsuri sporite la granițe

București: Măsuri sporite la granițe

DISTRIBUIȚI

 MI_politia de frontiera141247 – 20112015 – În această perioadă, Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări amănunţite asupra persoanelor şi mijloacelor de transport care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale.

Măsura are caracter temporar, scopul fiind prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.

Ca urmare a acestui fapt, în punctele de frontieră de la graniţa cu statele vecine se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră.

În acest sens, au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ şi civilizat. Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Poliţia de Frontieră va continua să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă, respectiv va continua cooperarea inter-instituţională la nivel european şi un schimb operativ şi eficient de date şi informaţii la nivel naţional pentru combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.