Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ministrul de Interne Petre Tobă în fața provocărilor lui 2016

București: Ministrul de Interne Petre Tobă în fața provocărilor lui 2016

DISTRIBUIȚI

 investire Toba141185 – 18112015 – În prezența președintelui României, Klaus Iohannis și a premierului Dacian Cioloș, marți, 17 noiembrie a.c., a avut loc ceremonia de învestire a lui Petre Tobă în funcția de ministru al Afacerilor Interne.

În discursul său, Klaus Iohannis a precizat faptul că cetățenii așteaptă de la Ministerul Afacerilor Interne să le garanteze siguranța și să impună legea, arătând că doar așa se va putea creea mediul în care oamenii să se simtă protejați. De asemenea, a subliniat faptul că securitatea națională nu poate fi imaginată fără Ministerul Afacerilor Interne.

 Referindu-se la organizarea celor două procese electorale de anul viitor, Dacian Cioloș a atras atenția că Ministerul Afacerilor Interne va avea o responsabilitate importantă de care depinde credibilitatea întregului Guvern. În cadrul ceremoniei de învestire, noul ministru și-a prezentat principalele obiective ale mandatului: ”Știu foarte bine care sunt așteptările colegilor mei și la fel de bine știu care sunt așteptările cetățenilor față de Ministerul Afacerilor Interne – seriozitate, integritate și profesionalism. Acestea sunt principalele repere pe care le am în vedere la conducerea ministerului. Un obiectiv prioritar al mandatului meu este creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, iar aici am în vedere toate componentele care alcătuiesc un mediu de securitate internă – siguranța pe stradă, în spațiile publice, în școli, protejarea cetățenilor în raport cu infracționalitatea sau în fața riscurilor asimetrice, dar și pregătirea pentru un răspuns cât mai eficient în situații de urgență. Anul 2016 se anunță un an deosebit de important pentru procesul democratic din România, iar misiunea Ministerului Afacerilor Interne este de a sprijini Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central în organizarea alegerilor pentru a asigura echidistanța și legalitatea procesului electoral. Totodată, voi avea în vedere și provocările din plan european, inclusiv raportat la fenomenul migraționist și la mecanismele de securitate a cetățenilor europeni sau ale sistemului comun de azil. De asemenea, prevenirea și combaterea terorismului necesită o abordare proactivă și un efort comun din partea tuturor agențiilor de aplicare a legii atât naționale, cât și internaționale. În calitate de ministru al Afacerilor Interne voi continua excelenta colaborare cu instituțiile din domeniul securității naționale, dar și cu instituțiile de aplicare a legii din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Sunt conștient că funcția de ministru al afacerilor interne implică o mare responsabilitate, pe care mi-o asum cu toată convingerea, iar împreună cu echipa de conducere a ministerului vom lua toate măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor asumate.”

 Petre Tobă a preluat funcția de ministru al Afacerilor Interne de la Sorin Câmpeanu, fost viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, interimar.

Marți seara au mai avut loc ceremonialuri de învestitură a noilor miniștri la Apărare și Externe. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.